3 poeme despre război și pace ale lui Khalil Gibran

 Am apelat la Khalil Gibran, filosof, scriitor, poet și artist vizual libanezo-american, pentru a înțelege mai bine ororile războiului și promisiunile păcii în general, în special cele care se petrec în prezent în Ucraina, în urma invaziei nejustificate de nimic a armatei ruse a lui Putin.      

                                             

În rândurile de mai jos, veți găsi trei poeme ale lui Khalil Gibran, "Războiul și micile națiuni", "Războiul" și "Pacea". Dacă în primul poem, Gibran aduce în prim plan nenorocirile la care sunt sortite micile țări în războiul de interese al celor mari, acaparatoare, în al doilea, se pune accentul pe felul cum o minte năucă a unui conducător poate conduce către afectarea arbitrară a vieții ale unor oameni nevinovați, iar în al treilea, inspirat de războiul din Siria de la finele anilor 1.800  și începutul anilor 1.900, relevă cum dragostea rezistă și se învigorează în vremuri de război. 

Războiul și micile națiuni - Poem de Khalil Gibran

Odată, pe o pășune de pe înălțimea unui munte, pe când o oaie și un miel se înfruptau din iarbă, un vultur a început să se rotească deasupra lor, în văzduh, ațintindu-l înfometat, cu privirea, pe miel. Pe când era cât pe ce să coboare și să-și prindă în gheare prada, și-a făcut apariția un alt vultur, care a zburat pe deasupra oii și a puiului ei, mănat de același interes de a se hrăni. Apoi, cei doi vulturi rivali au pornit să se lupte, umplând cerul cu țipetele lor fioroase. 

Oaia a privit în sus, uluită. Și-a întors capul către miel și i-a zis, "Cât de ciudat este, copilul meu, că aceste două păsări nobile ajung să se atace una pe alta. Nu este îndeajuns de mare cerul pentru amândouă? Roagă-te, micuțul meu, din toată inima, ca Dumnezeu să facă pace între frații tăi înaripați."

Iar mielul s-a rugat din toată inima sa!

Război - Poem de Khalil Gibran

Odată, în noaptea unei petreceri din palat, a sosit un om care s-a închinat înaintea prințului, și toți petrecăreții și-au ațintit privirile asupra lui. Au observat că unul din ochii săi era scos și că orbita sa goală încă sângera. Prințul l-a întrebat, "Ce ți s-a întâmplat?" Iar omul i-a răspuns, "Vai, prințe, meseria mea este cea de hoț și, noaptea trecută, m-am dus să fur de la prăvălia unuia care face schimb de bani, dar, pentru că nu era lună pe cer, m-am strecurat printr-o altă fereastră, care ducea în atelierul unui țesător și, în întunecime, m-am lovit cu capul de războiul de țesut al acestuia, și astfel mi-a fost scos ochiul. Drept urmare, prințe, cer să mi se facă dreptate în privința țesătorului."

Apoi, prințul a cerut să fie adus în fața sa țesătorul și a poruncit să-i fie scos unul dintre ochi.

"Ah, prințe," i-a zis tesatorul, "Porunca ta este dreaptă. Se cuvine ca unul din ochii mei săi fie scos. Însă, totuși, am nevoie de ambii ochi pentru a vedea cele două laturi ale îmbrăcăminții pe care o țes. Am, totuși, un vecin, un cizmar, care are, de asemeni, doi ochi, dar nu are nevoie de amândoi pentru a-și face treaba."

Prințul a trimis, așadar, după cizmar. După ce a sosit înaintea prințului, i-a fost extras unul dintre ochi.

Și așa s-a făcut dreptate!

Pace XVIII - Poem de Khalil Gibran

Furtuna s-a liniștit după ce a aplecat ramurile copacilor și a coborât tare mult spre pământ grânele de pe câmp. Au apărut stelele, ca niște reamintiri fragmentare ale fulgerelor, iar liniștea a domnit peste tot, ca și cum natura nu ar fi fost angajată vreodată într-o luptă. 

În acea vreme, o tânără femeie a intrat în odaia sa și a îngenuncheat înaintea patului ei, oftând cu amar. Inima sa era cuprinsă de agonie și, în cele din urmă, abia a reușit să-și deschidă buzele și să spună, "Ah, Doamne, adu-mi-l teafăr înapoi la mine. Mi-am secat lacrimile și nu-ți pot dărui mai mult, Dumnezeule, plin de dragoste și milostivire. Răbdarea mi s-a sfârșit și nenorocirea caută să-mi ia sub stăpânire inima. Mântuiește-l, Doamne, din labele de fier ale Războiului; salvează-l de o astfel de nemiloasă Moarte, căci este slab, condus de cei puternici.  Ah, Doamne, mântuiește-mi iubitul, care este propriul Tău fiu, de dușman, care este dușmanul Tău. Păzește-l de calea silită spre ușa Morții; lasă-l să mă vadă, sau să vină să mă ia cu el."

O Provocare către Întuneric: Poem despre război al lui Charles Bukowski

În liniște, a intrat atunci un tânăr. Capul său era înfășurat într-un bandaj înmuiat de viața scăpată. 

S-a apropiat cu o întâmpinare de lacrimi și râs, apoi i-a luat mâna și a pus-o peste buzele sale arzânde. Și, cu un glas încărcat de durerea trecută, bucuria reuniunii și nesiguranță față de reacția ei, a spus, " Nu te teme de mine, fiindcă  pentru mine te rogi. Fii mulțumită, deoarece Pacea m-a adus înapoi în siguranță la tine, iar umanitatea a fost scăpată de ceea ce lăcomia a încercat să ne ia. Nu fi tristă, ci zâmbește, iubirea mea. Nu-ți arăta dezorientarea, căci Dragostea are puterea de a destrăma Moartea, a fermeca ceea ce stăpânește dușmanul. Sunt numai al tău. Nu te gândi la mine ca la un spectru ieșit din Casa Morții pentru a vizita Casa ta a Frumuseții. 

 Nu fii înfricoșată, căci acum sunt Adevărul, salvat de săbii și foc pentru a releva oamenilor trumful Dragostei asupra Războiului. Sunt Cuvântul rostind introducerea piesei fericirii și păcii". 

Apoi, tânărul a devenit tăcut iar lacrimile sale au rostit limbajul inimii; și îngerii Bucuriei au plutit deasupra acelui loc, iar cele două inimi și-au redobândit unitatea care le fuseseră luată. 

În zori, cei doi au stat în mijlocul câmpului contemplând frumusețea Naturii rănite de furtună. După o profundă și liniștitoare tăcere, soldatul i-a spus iubitei lui, "Privește Întunecimea, dând naștere Soarelui."

Dumnezeu: Poem / Poveste cu tâlc de Kahlil Gibran