4 martie: Ziua Muzicii de Marș
Ziua Muzicii de Marș celebrează anual, pe 4 martie, un gen muzical cu un puternic ritm regulat care, la origine, a fost compus pentru marșuri militare și este cel mai frecvent performat de orchestre militare.
Astfel de compoziții pot fi întâlnite în Simfonia Eroică a lui Beethoven, Marșurile militare ale lui Franz Schubert, Marșul funebru din sonata în Si bemol a lui Chopin, Marșul Jagger din Op. 91 de Jean Sibelius și Marșul Morții din opera Saul a lui Handel. Alți compozitori de marșuri au fost Wolfgang Amadeus Mozart, Hector Berlioz, Piotr Ilici Ceaikovski, Gustav Mahler, Ralph Vaughan, Alban Berg, Serhei Prokofiev, Dimitri Șostakovici și Leonard Bernstein.
Printre marșurile românești nu pot fi uitate "La arme !", pe versurile lui Ștefan Octavian Iosif, compus de Alfonso Castaldi, și "Treceți batalioane române Carpații".
În lume, popularitatea marșurilor orchestrale ale lui John Philip Sousa a fost, de pare, fără precedent.
Marșurile nu au fost notabile până spre finele secolului al XVI-lea, constând până atunci numai din percuție și unor improvizații de flaut mic. Odată cu dezvoltarea extensivă a instrumentelor de alamă, îndeosebi în secolul al XIX-lea, marșurile au ajuns să fie orchestrate mai elaborat și au căpătat o tot mai mare popularitate. Cele mai importante instrumente folosite la interpretarea lor sunt tobele, cornurile, flautele, altele de suflat din lemn și alamă.
Marșurile care sunt cântate în ritmul unor multiple bătăi de inimă normale pot avea au efect hipnotic asupra soldaților ce mărșăluiesc, aducându-i într-un fel de transă. Acest efect era cunoscut deja în secolul al XVI-lea, și era utlizat pentru a-i conduce pe ostași în rânduri strânse către focul inamicului.
3 martie: Ziua Festivalului Japonez al Păpușilor
Tempoul marșului modern este tipic de 120 de bătăi pe minut. Multe marșuri funerare se conformează standardului roman de 60 de bătăi pe minut.
Tempoul marșului de 120 de bătăi pe minut a fost adoptat de armata lui Napoleon pentru a se mișca mai rapid. Întrucât Napoleon plănuia să ocupe rapid teritoriile pe care le cucerea, în loc ca soldații săi să-și care proviziile cu ei, se hrăneau cu ce capturau și mărșăluiau astfel mai repede.
Originea Zilei Muzicii de Marș poate fi trasată odată cu fondarea Drum Corps International (Trupele de tobe Internațional) de către 13 organizații care și-au dorit să conducă și să organizeze competițiile orchestrelor de marș în America de Nord, în SUA și Canada. Organizația a întemeiat Ziua Muzicii de Marș în 2017 pentru a celebra această muzică drept o artă captivantă, răspândită pe tot cuprinsul globului.
Niciun comentariu: