25 aprilie: Ziua Mondială a Malariei
Ziua Mondială a Malariei, o inițiativă a Organizației Mondiale a Sănătății, este marcată an de an pe 25 aprilie. Destul de recent, în 2020, în lume s-au înregistrat 241 de milioane de cazuri de malarie și 627.000 de decese provocate de această boală. Țânțarii par să fie niște dăunători enervanți pentru oamenii din multe țări dar, în unele, o înțepătură de-a lor poate fi mortală!
Deși nu este contagioasă, oricine poate contracta această boală. Simptomele sale includ febră, transpirație, friguri, dureri de cap, stare generală de rău, dureri musculare, greață și vomitare.
Repere din istoria Zilei Mondiale a Malariei
- Anii 1.500: Invadatorii spanioli aduc malaria în cele două Americi.
- 1821: Oamenii de știință francezi purifică chinina din scoarța arborelui Cinchona și descoperă că este eficientă în tratarea febrelor malariene.
- 1902: Doctorul britanic Ronald Ross dovedește că malaria este transmisă de țânțari. A câștigat Premiul Nobel.
- Anii 1940-1970: Malaria este eradicată în masă în Occident datorită DDT. Eradicarea a urmat să aibă loc în numeroase țări de pe glob.
- Mai 2007: Este întemeiată Ziua Mondială a Malariei, o o zi având țelul de a furniza educație și informare despre malarie pe scară globală.
24 aprilie 2022: Ziua Mondială a Fotografiei Pinhole (Stenopa)
Deși s-au făcut progrese în scăderea numărului de îmbolnăviri cu malarie, boala continuă să ucidă mii de oameni anual. Regiunea Africii subsahariene este cea mai afectată din lume.
În strategia tehnică pentru malarie din intervalul de timp 2016-2030, Organizația Mondială a Sănătății și-a propus să reducă numărul cazurilor de malarie cu cel puțin 90%, să micșoreze ratele de mortalitate din pricina bolii cu cel puțin 90%, să elimine malaria din cel puțin 35 de țări și să prevină reapariția bolii în toate țările din care a fost eradicată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu