Parabola casei și a copacului: Un avertisment asupra nebuniei invidiei

 Un om a plantat, odată, un copac pentru a-i umbri casa, apărând-o astfel de soarele cotropitor. Copacul, un palo verde, a crescut rapid și, curând, a ajuns să fie mai înalt decât casa. 

Casa a devenit invidioasă, simțindu-se pusă în inferioritate de statura copacului. Așadar, i-a spus acestuia, "Cum de îndrăznești să mă depășești pe mine, tu, care până nu demult erai decât un pitic? Mă înălțam cu mult deasupra ta, dar acum mă faci să par atât de mică!"  

               

Copacul i-a răspuns, "De ce, doamnă casă, îmi porți ranchiună pentru afirmarea naturală a potențialului meu, în special că în acest fel îți dăruiesc o umbră răcoritoare? Nu te-am făcut să pari mai mică. Nu stă în puterea mea să adaug sau să scad vreun centimetru din statura mea sau a ta.

Schimbarea prin care ai trecut este doar una naturală, te-a transformat din a fi mai înaltă decât mine în a fi mai scundă față de mine; dar, asta nu implică o reală schimbare a ta. Schimbarea reală a fost întru totul a mea. În plus, transformarea mea reală este în beneficiul tău. Acum, după ce m-am înălțat și mi-am răspândit ramurile, ești adăpostită și răcorită."

Această parabolă ne atrage atenția că atunci când vecinul nostru ne depășește în sănătate și avere, în virtute și vigoare, în realizări, nu avem de ce să-l pizmuim,  să ne lăsăm in voia nebuniei invidiei. 

Progresul său nu-l diminuează în nici un fel pe al nostru. De fapt, reala sa schimbare lucrează în beneficiul nostru, întrucât ne poate "răcori" mintea, a o face să gândească la rece despre ce avem de întreprins în privința evoluției noastre personale.

Parabola lui Hercule la încrucișare de drumuri