Filosofia cinicului Diogene | Viața este scurtă și efemeră

 Diogene s-a născut aproximativ în anul 413 î.Hr. și a murit în 323 î.Hr., în același an și, potrivit unei legende, în aceeași zi ca și Alexandru cel Mare, care avea o admirație neîmpărtășită față de Diogene. Cinismul a fost o școală de filosofie fondată în Atena de Antistene (455-366 î.Hr.) un ucenic al lui Socrate. Școala a durat cam 800 de ani după Diogene, și a avut o influență majoră asupra stoicismului. 

Cuvintele noastre de astăzi "cinic" și "cinism" sunt conectate istoric cu această filosofie, dar semnificațiile lor sunt numai tangențial asociate cu gândirea lui Diogene. Există, în acest sens, câteva mărturii ale unor filosofi mai târzii. Dacă Diogene a scris vreo lucrare, această nu a supraviețuit până în prezent.

După Diogene, școala cinică s-a divizat în două curente, unul accentuând comportamentul lui Diogene, și altul care a condus la stoicism focalizându-se către o ființă umană reală. Diogene a trăit într-o "cadă" (un butoi mare din lut). S-a masturbat, a urinat, a defecat și a avut relații se_uale în public, fără a ține cont de vreo convenție ori regulă socială. 

                              

A spus că vindecarea problemelor oedipiene ar putea motiva legalizarea incestului! A cerșit hrană. A respins oferte de prietenie. Odată, i-a cerut lui Platon niște vin și smochine. Platon i-a trimis un întreg ulcior de vin, iar Diogene s-a deplâns de asta și l-a acuzat pe Platon de lipsă de rațiune, întrucât îi trimise mai mult decât avea nevoie ori ceruse. Întrebat de Alexandru cel Mare ce putea face pentru el, Diogene i-a zis, "Dă-te deoparte astfel încât să nu-mi stai în calea soarelui".

Tradiția îi atribuie faimoasa căutare a unui om onest făcută la lumina zilei având în mână un felinar aprins. Silit aproape să plece în exil din Sinope, împreună cu tatăl sau, într-o vreme în care adoptase probabil viață sa de ascetism, a ajuns la Atena.

Comportamentul bizar al lui Diogene s-a bazat pe principiile sale filosofice. Iată cele mai importante 11 astfel de principii:

1 - Singurul obiect al filosofiei este existența umană, iar orice alt obiect poate fi numai o sursă de distragere și o cale neînsemnată de satisfacere a unui simțământ nesănătos de curiozitate care afectează ființele umane.

2 - Trăiește fiecare clipă ca și cum ar fi ultima din viață; viața este scurtă și efemeră.

3 - În străduința noastră de a găsi sensul existenței umane trebuie să ne direcționăm în primul rând către lumea fizică, fiindcă suntem, în primul rând, ființe fizice.

4 - Fericirea nu poate fi atinsă atâta timp cât eșuăm să-i înțelegem natura; așadar, țelul filosofiei trebuie să fie înțelegerea corectă a fericirii.

5 - Fericirea (eudaemonia) nu poate fi definită în termeni de posesiuni, plăceri, confort, putere, faimă, erudiție, viață îndelungată și altele ca acestea, așa cum tind oamenii să gândească.

6 - Fericirea este trăirea în acord cu natura.

7 - Rațiunea sau claritatea minții este cea care trebuie să determine ce este și ce nu este în acord cu natura umană, și nu dorința, nici emoția sau altă prostie înrădăcinată umană.

8 - Posibilitatea întoarcerii la natură, înțeleasă ca revenire la adevărată umanitate, există pentru fiecare ființă umană, indiferent cât de departe poate fi de trăirea în acord cu natura.

9 - Prin disciplină (askesis) ne curățăm mintea de confuzie și derută, substanțial dăunătoare și de obicei nenaturale, și avem succes în întărirea voinței.

10 - Dacă ceea ce trebuie să urmărim este o viață fericită, naturală și virtuoasă, având în vedere contextul în care suntem condamnați să trăim, este imperativ să avem țelul de a dezvolta în noi o stare imperturbabilă și totală de autosuficiență (autarcheia). Acest lucru presupune o renunțare completă la nevoia de a ne dori lumea și abilitatea de a îndepărta impunerea fără sens pe care societatea o plasează asupra noastră.

11 - Lumea aparține în mod egal tuturor locuitorilor ei, umani și de alte feluri, iar noi, ființele umane, aparținem întregii lumi. 

Filosofia lui Xenofon: Despre zei și cai