Filosofia lui Xenofon: Despre zei și cai

 Xenofon a fost un poet și un filosof grec rătăcitor, itinerant, care a fost aspru criticat de contemporanii săi din cauza concepției sale despre natura zeilor.

Viața lui Xenofon

Xenofon (circa 570 î.Hr. -478 î.Hr), provenit din orașul iranian Colophon, a cutreierat prin Grecia antică din oraș în oraș, cântându-și versurile asemeni unui trubadur filosofic.       

      

Nu se știe mult despre viață sa îndelungată. Se spune că ar fi fost învățătorul filosofului Parmenide.  Este posibil să fi fost vândut ca sclav și, mai târziu, eliberat. A avut doi fii care au murit în decursul vieții sale (despre care, scria că "i-a îngropat cu propriile mâini"). Și, într-un fragment rămas din opera sa, Xenofon a mărturisit că a petrecut 67 de ani rătăcind prin Grecia, înainte de asta, 25 de ani locuind în Colophon, ceea ce ar însemna că atunci când scrisese aceste cuvinte, avea aproximativ 92 de ani. 

Xenofon: Criticul rătăcitor

Se cunoaște mai mult despre personalitatea lui decât despre biografia sa. Fragmente din filosofia lui Xenofon, ajunse până în zilele noastre, sugerează că avea un caracter puternic. Era profund preocupat de chestiuni ținând de moralitate. Îi displăceau extravaganța și excesele, deși îi admira cumva pe cei care puteau să bea alcool fără să-și piardă cunoștiința. A fost interesat de politică și critic față de oamenii din Colophon din pricina dragostei lor pentru lux, plângându-se că mergeau la piață purtând haine extravagante, plete minunat de elaborate. Și a fost disprețuitor față de gândirea religioasă din vremea sa. 

Filosofia lui Xenofon

Filosofii mai târzii nu l-au tratat prea bine pe Xenofon. Nici Platon și nici Aristotel nu au fost foarte impresionați de el. Cu toate astea, ceea ce s-a păstrat din opera sa ne sugerează ne sugerează inteligența și critica unui gânditor cu o gamă largă de interese. Xenofon este încă faimos pentru argumentele sale despre natura zeilor și critica antropomorfismului din religie.

Pentru el, exista un paradox în modul cum contemporanii săi îi concepeau pe zei. La prima vedere, zeii grecești par a avea caractere destul de condamnabile. Homer și Hesiod le-au atribuit tot felul de fapte reprobabile, cenzurate printre oameni: adulterul, hoția și înșelăciunea.

Dar, în același timp, a consemnat Xenofon, contemporanii săi îi respectau pe zei. Ei îi considerau drept exemplari și protectori ai virtuții. Iată, de exemplu, evocarea lui Zeus din "Teogonia" lui Hesiod:

"Ca unul care poate să facă distincție cu o justiție dreaptă despre ceea ce trebuie să fie; și el, în sala adunării vorbește neauzit."

Contradicția este evidentă. Pe de o parte, grecii îi vedeau pe zei aidoma lor, până la punctul în care dădeau dovadă de formele cele mai rele ale comportamentului uman. Pe de altă parte, preamăreau zeii pentru comportamentul lor ferm și exemplar. Ce se putea face cu această contradicție? 

Grecii puteau să se descotorosească  de zei,  și de laudele aduse lor. S-au puteau să-i păstreze, resemnându-se să trăiască într-o lume în care zeii erau corupți. Xenofon a preferat, însă, o a treia opțiune. El a spus, "este bine întotdeauna să-i privim pe zei cu un mare respect". Și, pentru a menține atât ideea de zei, cât și ideea că zeii sunt virtuoși, trebuie să regândească ce înseamnă a fi zeu.

Despre zei și cai

Xenofon respingea, cum spuneam, tendința de antropomorfizare a zeilor. Într-un text vestit, scria:

"Dar dacă boii, caii sau leii ar avea mâini

și ar putea să deseneze cu mâinile lor, îndeplinind astfel lucruri aidoma oamenilor,

caii ar desena zeii asemeni cailor, iar boii asemeni boilor,

și ar trasa corpurile zeilor

în felul în care fiecare dintre ei le au."

Xenofon nu a criticat numai înclinația oamenilor de a identifica zeii cu cele mai rele trăsături ale lor ci, totodată, și modul în care ființele umane își creau zeii pornind de la imaginea lor. Acest lucru l-a condus să pretindă despre zei ceva care în contextul timpului sau, era de o noutate remarcabilă:

"Un singur zeu este cel mai mare printre zei și nu este

deloc asemănător muritorilor prin trup și gând."

Platon: Teoria formelor | Între lumea perfectă și cea imperfectă

Mulți cititori din zilele noastre au considerat cuvintele de mai sus drept semnificând monoteismul. Însă textul nu este limpede. Se referă la existența unui zeu ca având trei atribute, adică fiind singur, fiind mare și fiind deosebit de oameni? Sau vrea să spună că există un zeu anume (printre toți ceilalți) care ar avea două atribute, fiind mai mare și deosebit de oameni? 

Cunoașterea și credința adevărată

În alt fragment provocator, Xenofon pare să facă o distincție care va deveni importantă pentru tradiția filosofică de mai târziu: distincția dintre adevărată credință și cunoaștere. Iată cum o formulează:

"... și, desigur, adevărul clar și sigur nu a fost văzut de vreun om și nu va fi vreodată vreo unul care să aibă cunoașterea despre zei și despre toate lucrurile. Căci, chiar dacă, în cel mai bun caz, cineva se întâmplă să vorbească despre adevăr, el nu ar avea de unde să știe asta. Însă opinia este alocată tuturor."

Ceea ce pare să zică Xenofon este că avem cu toții opinii, păreri, iar opiniile ne vin în minte foarte ușor. Dacă îmi dai un răgaz de câteva secunde, probabil că pot emite o opinie despre orice. Se poate chiar întâmpla că unele dintre opiniile mele să fie adevărate! Dar, chiar dacă se petrece asta, această norocoasă părere a mea despre realitatea lucrurilor nu se adaugă cunoașterii. 

Acest lucru i-a determinat pe filosofi mai târzii, precum cel sceptic Sextus Empiricus să clameze că Xenofon a argumentat despre imposibilitatea adevăratei cunoașteri. Sextus poate să exagereze însă, distincția dintre opinie și "adevărul clar și sigur" este o temă care a reapărut la filosoful Parmenide, ce a preluat provocarea diferențierii dintre calea cunoașterii și cea a simplei opinii. 

Să fim isteți în privința plăcerii | Filosofia lui Epicur