Paradisul Pierdut al lui John Milton: Adam și Eva au ales să se înfrupte din fructul oprit!

 "Paradisul pierdut", cea mai cunoscută operă a lui John Milton (1608-1674), a fost inițial un poem cuprinzând 10 cărți, publicat pentru prima oară la Londra, în anul 1667. În 1674, a fost tipărită o nouă ediție, cu unele revizuiri, împărțită în 12 cărți, așa cum o știm în prezent.

Paradisul pierdut este un poem epic constând dintr-o lungă poveste scrisă în versuri albe sau în pentametru iambic nerimat, și include peste 10.000 de versuri. John Milton a orbit în perioada în care a compus o mare parte a poemului, astfel încât a fost nevoit să-l dicteze unor diferiți scribi, printre care fiica sa, Deborah. 

Poemul reistorisește povestea lui Adam și a Evei din Geneza, care descrie crearea cerului și a pământului, a lui Adam și a Evei. Milton își imaginează reacția cuplului față de evenimentele care au dus la izgonirea sa din Grădina din Eden. 

"Paradisul pierdut" începe astfel:

"Despre prima nesupunere a Omului și Fructul din acel Copac Interzis, al cărui gust mortal a adus Moartea în lume, și toată a noastră nenorocire."  

       

Astfel, cititorul este informat despre întreaga intrigă a poveștii epice, pe care urmează să o relateze. "Prima nesupunere" se petrece, desigur, atunci când diavolul, sub forma unui șarpe, o ispitește pe Eva să ia și să mănânce un fruct din Pomul Cunoașterii. 

Acest episod este atât de binecunoscut încât expresia "fructul oprit" este folosită pe larg, referindu-se la ceva tentant care este adeseori dubios din punct de vedere moral. Mulți oameni cred că aceste fruct a fost un măr și, la fel ca și alți scriitori dinaintea lui, John Milton numește "fructul fatal" din Cartea a noua drept un măr, deși Biblia nu pomenește  despre ce tip de fruct a fost vorba. 

Un aspect cheie al "Paradisului pierdut" este că John Milton nu arată decizia cuplului de a mânca fructul ca fiind inevitabilă. În loc de asta, ne spune că cei doi și-au exercitat propria voință, liberul arbitru. În vreme ce Eva a fost sedusă de șarpe, ea putea totuși alege dacă să mănânce sau nu fructul, aidoma lui Adam. Cuplul avea puterea de a guverna orice, cu singurul avertisment de a nu se atinge de acest fruct, și Dumnezeu se aștepta că această regulă să-i fie respectată  în semn de supunere față de El.

Adam are nevoie de Eva | Poveste a rabinului Allen S. Maller

Era un avertisment cheie fiindcă, așa cum spune în poem, John Milton a vrut să folosească aceste evenimente pentru a demonstra oamenilor care sunt "căile lui Dumnezeu". Poemul ilustrează cum El a considerat că Adam și Eva aveau în ei înșiși capacitatea de a rezistă tentației, însă aceștia au hotărât să nu o facă. Această decizie este cunoscută drept "căderea" întrucât este momentul în care cuplul și descendenții acestuia ies, "cad" din grațiile lui Dumnezeu.

Pe lângă povestea lui Adam și a Evei, "Paradisul pierdut" narează, totodată, povestea lui Satana. Numit și Lucifer, Satana a fost un înger căzut, izgonit din rai către iad. După expulzarea sa, diavolul a clamat că "este mai bine să domnești în infern decât să servești în paradis". Milton a etichetat cu numele de Pandemonium capitala iadului. Motivația Satanei de a-i împinge spre păcat pe Adam și Eva era o parte a planului său de a se răzbuna pe Dumnezeu pentru alungarea lui. 

Pe când au trăit în Eden, Adam și Eva au avut sarcina plăcută de a îngriji grădina, și de aceea în actul V, scenă 1 din piesa "Hamlet" a lui William Shakespeare, întâiul gropar face comentariul, "Nici nu-i pe lume mai nobil soi decât grădinarul, muncitorul cu sapa și groparul. Ei au moștenit meseria lui Adam."

Oricum, după "cădere", fiul lui Dumnezeu a fost trimis pe pământ pentru a-și primi pedepsele. Adam a fost osândit să muncească cu trudă pământul pentru a-și asigura hrana. Pdeapsa Evei sa fie să fie chinuită de dureri la nașterea copiilor săi. Consecința fundamentală a Căderii a fost aducerea morții pe pământ. Cartea a zecea din "Paradisul pierdut" se incheie cu Adam și Eva prosternați, culcați cu fețele la pământ, lacrimile lor udând țărâna, pe când, plini de remușcare, ei se roagă să fie iertați. Aceasta este clipă din poem în care cuplu arată că a învățat din acțiunile sale și vrea să să întoarcă pe calea cea bună. 

Simbolismul lui Adam şi al Evei: Două intepretări