Regele Lycaon al Arcadiei | Primul vârcolac din lume?

 Lycaon a fost un rege al Arcadiei menționat în mitologia grecească. Unii sunt de părere că fost primul vârcolac din lume! De altfel, din numele său provine cuvântul licantropie, ce desemnează capacitatea mitică a unor oameni de a se transformă în lupi sau o stare de nebunie în care un bolnav își imaginează că a devenit un lup. Se crede că Lycaon a trăit în perioada dinaintea marelui potop, fiind astfel contemporan cu alți doi regi legendari, Deucalion al Tesaliei și Cecrops al Atenei. Într-un mit grecesc, Lycaon este amintit drept regele care a fost pedepsit de zei ca urmare a mândriei și impietății sale.

Legăturile de familie ale lui Lycaon

Conform mitologiei, Lycaon a fost fiul lui Pelasgos, considerat a fi strămoșul Pelasgienilor, locuitori timpurii ai Greciei. Într-o versiune a mitului, mama sa ar fi fost Meliboea, iar într-o alta, ar fi fost Cyllene. Ambele era nimfe, Meliboea fiind o oceanidă sau fiică a lui Oceanus, iar Cyllene o oreadă ori nimfă de munte. Într-o a treia variantă, mama sa ar fi fost Deianeira.

Se zice că Lycaon a avut mai multe soții și, prin ele, un număr mare de urmași, adică vreo 50.     

Pe vremea lui Lycaon, regiunea Arcadiei era cunoscută ca Pelasgia, în onoarea fondatorului său, Pelasgos. A fost apoi redenumită Arcadia, de la Arcas, nepotul lui Lycaon și fiu al lui Callisto.

În miturile grecești, Callisto era tovarășa de vânătoare a zeiței Artemis care jurase să-și păstreze virginitatea. Acest jurământ a fost încălcat în cele din urmă și așa s-a născut Arcas. Legenda se sfârșește cu Callisto transformată într-un urs amplasat pe cer ca și constelația Ursa Mare.

Într-o versiune a mitului, Zeus și-a luat înfățișarea lui Artemis pentru a o seduce pe Callisto. Când s-a vădit că este însărcinată, Callisto a dat vina, natural (?), pe Artemis. Înfuriată de această acuzație, zeița a preschimbat-o într-un urs.

Mitul lui Lycaon

În "Metamorfozele" lui Ovidiu se spune că Zeus a transmis celorlalți zei că la urechile lui a ajuns vestea infamă că omenirea trăia într-o vreme lipsită de sfințenie. Sperând, totuși, că această veste era falsă, Zeus s-a decis să viziteze lumea sub formă umană. Aproape de miezul nopții, el a ajuns în Arcadia și s-a relevat ca divinitate oamenilor. Arcadienii s-au rugat lui și l-au venerat, dar Lycaon "a luat în râs jurămintele lor pioase" și a spus că "un experiment cinstit va dovedi dacă este adevărat că e vorba despre un zeu sau nu". 

Lycaon intenționa să-l ucidă în somn pe Zeus și să se înfrupte din carnea sa în timpul unui ospăț. Conform lui Ovidiu, "i-a tăiat gâtul ostaticului molosian trimis la el, i-a frăgezit o parte din membrele încă tremurânde în apă fiartă, iar o parte le-a fript în focul ce ardea dedesupt". Această carne i-a fost servită lui Zeus, însă zeul, conștient de trucul pe care Lycaon încerca să-l facă, s-a mâniat și i-a distrus casa cu un fulger. 

Zeus l-a transformat pe rege într-un lup, iar Lycaon, cuprins de teroare, a luat-o la goană, urlând din rărunchi pe campiile tăcute, străduindu-se în van să vorbescă. Străbătut de un impuls sălbatic, cu colții lui lacomi dorindu-se măcelul obișnuit, s-a repezit asupra oilor, nesătul de sângele lor. 

Straiele i s-au transformat într-un păr zburlit, brațele și picioarele în labe și, la fel ca și un lup, avea șuvițe de păr cenușii, o față fioroasă, ochi strălucitori și o privire feroce. 

Superstiţii despre sânge

La finalul poveștii, Zeus al lui Ovidiu a remarcat, "Așa s-a prăbușit o casă, însă nu doar o casă merită să piară; pe tot pământul domină fapte groaznice și toți oamenii conspiră întru rău. Să-i lăsăm, de aceea, să simtă greutatea unor pedepse înfricoșătoare atât de binemeritate." Fără îndoială, Ovidiu voia să-și pună în gardă cititorii că nu cumva să comită rele pentru a nu a avea de suferit din cauza justiției divine.

Variații ale mitului lui Lycaon 

O altă versiune a mitului este regăsită în Biblioteca lui Pseudo-Apollodorus datată din secolul I sau al doilea. Spre deosebire de Ovidiu, Pseudo-Apollodorus afirmă că faptele rele au fost cele săvârșite de fii lui Lycaon, mai curând decât ale regelui însuși. Lycaon a avut circa 50 de fii și acest autor ne dă numele fiecăruia în parte.

El spune că fii lui Lycaon "îi depășeau pe toți oamenii prin mândrie și impietate. Zeus care voia să vadă cu ochii lui aceste trăsături, i-ar fi vizitat sub deghizarea unui lucrător cu ziua. Fii lui Lycaon i-ar fi oferit ospitalitate și, după aceea, ar fi omorât un copil, i-ar fi amestecat rămășițele cu ofrandele și i le-ar fi pus pe masă, la instigarea fratelui mai vârstnic, Mainalos.

Povestea unui om transformat în lup este, de asemeni, aflată în Epopeea lui Ghilgalmeș, cel mai vechi text de literatură din istoria umană. În aceaste epopee, eroul, Ghilgalmeș, refuză avansurile zeiței Ishtar întrucât știa că-și preschimbase unul dintre iubiții anteriori într-un lup.

Pausanios a adus câteva informații adiționale despre vârcolaci. El a menționat că "chiar după vremea lui Lycaon, un om s-a schimbat în lup la sacrificiile închinate pentru Zeus Lykaios, dar schimbarea sa nu a durat o viață; dacă atunci când un om este lup se abține de la carnea omenească, după nouă ani devine iarăși om, însă dacă gustă din carnea umană, rămâne o bestie pentru totdeauna". 

Oricum, Pausanios pare sceptic despre această poveste, spunând că "de-a lungul vremii s-au petrecut multe evenimente  și unele care se întâmplă chiar astăzi care sunt, în general, discutabile din pricina minciunilor clădite la fundația faptelor".

Vampirii în superstiții, legende și mituri