Trilogia "Orestia" a lui Eschil | Tragedia destinului
Trilogia "Orestia", scrisă de dramaturgul antic grec Eschil constă din trei piese asociate între ele: "Agamemnon", "Hoeforele" și "Eumenidele". A fost pusă în scenă pentru prima oară în anul 458 î.Hr., la festivalul anual Dionisia, unde a câștigat premiul întâi, și este considerată cea din urmă operă semnificativă și cea mai valoroasă a lui Eschil.
""Orestia" urmărește vicisitudinele Casei Atrizilor, de la uciderea lui Agamemnon de către soția lui, Clitemnestra, la răzbunarea ulterioară pusă la cale de fiul lor, Oreste, și consecințele acesteia.
Piesa de teatru "Agamemnon" descrie sosirea acasă a regelul cu același nume în Argos din războiul troian, împreună cu concubina sa, Casandra. Nevasta lui, Clitemnestra, plănuia de mult timp asasinarea sa (în colaborare cu iubitul ei, Egist) pentru a se răzbună pentru sacrificiul anterior hotărât de Agamemnon a fiicei lor Ifigenia.
"Hoeforele" înfățișează reunirea copiilor lui Agamemnon, Electra și Oreste, și răzbunarea lor, omorârea Clitemnestrei și a lui Egist, într-un nou capitol al blestemului Casei Atrizilor.
"Eumenidele" arată cum Oreste este urmărit spre Atena de vindicativele Erinii pentru uciderea mamei sale, și cum este judecat în fața Atenei și a unui juriu de atenieni pentru a se decide dacă a lui crimă justifică chinuirea sa de către Erinii.
Deși este, ca întreg, o tragedie, "Orestia" se finalizează, de fapt, într-o notă relativ optimistă, ceea ce-i poate surprinde pe cititorii moderni, deși termenul de "tragedie" nu avea semnificația de astăzi în Grecia antică și multe din tragediile de pe atunci se sfârșeau în mod fericit.
În general, corurile din trilogie sunt o parte mai integrantă din acțiune spre deosebire de cele din operele altor doi mari tragedieni greci, Sofocle și Euripide. În special în "Eumenidele", corul are un rol major, deoarece este constituit chiar din Erinii și, după un anumit punct, povestea lor (și integrarea lor de succes în panteonul Atenei) devine o parte importantă a piesei de teatru.
De-a lungul "Orestiei" Eschil folosește numeroase metafore și simboluri naturaliste, precum ciclurile solare și lunare, noaptea și ziua, furtuni, vanturi, foc, etc., pentru a înfățișa natura oscilanda a realității umane (binele și răul, nașterea și moartea, supărarea și fericirea, etc.). Există, de asemeni, în piesă un număr semnificativ de simboluri animale, oamenii care uită cum să se guverneze pe ei înșiși tinzând să fie personificați de animale.
O temă majoră din tragedie este natura ciclică a crimelor sângeroase. Legea străveche a Eriniilor sau Furiilor îndreptățește ca sângele vărsat să fie plătit cu vărsare de sânge într-un ciclu nesfârșit al destinului, iar istoria sângeroasă trecută a Casei Atrizilor continuă să afecteze generația după generație într-un șir de violență generând violență care se autoperpetuează.
Alte teme includ lipsa de diferențiere între bine și rău (Clitemnestra și Oreste sunt confruntați cu alegeri morale imposibile, fără a face deosebirea între bine și rău), conflictul dintre vechii zei și cei noi (Eriniile reprezintă legile străvechi, primitive, care statuau răzbunarea sângelui vărsat, în vreme ce Apollo și mai ales Atena reprezintă noua ordine a rațiunii și civilizației), natura dificilă a moștenirii și responsabilitățile pe care o poartă cu ea.
Există, de asemeni, un aspect metaforic de substrat al întregii drame: schimbarea de la o justiție ce presupune răzbunarea personală la una de administrare a justiției printr-un proces (vegheat chiar de zei), care simbolizează trecerea de la o societate grecească primitivă, guvernată de instincte, la societatea democratică modernă guvernată de rațiune.
Tirania exercitată asupra Argos-ului din decursul conducerii Clitemnestrei și a lui Egist corespunde întrucâtva cu unele evenimente din biografia lui Eschil. Se știe că a făcut cele puțin două vizite la curtea tiranului sicilian Hieron și a trăit în vremea democratizării Atenei. Tensiunea dintre tiranie și democrație, o temă obișnuită în piesele de teatru grecești, este, așadar, prezentă și în "Orestia".
Spre finele trilogiei, Oreste este văzut drept cheia nu numai a sfârșirii blestemului Casei Atrizilor, ci și în crearea fundației pentru un nou pas, important, în progresul omenirii. Astfel, deși Eschil utilizează un mit vechi și binecunoscut în "Orestia", el îl abordează pe o cale diferită decât alți scriitori dinaintea sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu