7 mai 2022: Ziua Internațională a Astronomiei
Ziua Internațională a Astronomiei este marcată de două ori pe an, în apropierea primul pătrar al lunii din primăvară și toamnă. Dacă cea dintâi sărbătorire (din primăvară) are loc în 2022 pe 7 mai, în următorii ani ea pică astfel: 2023 - 29 aprilie, 2024 - 18 mai, 2025 - 3 mai. Misterele spațiului cosmic și ale astronomiei au fascinat din vremuri străvechi oamenii.
Strămoșii noștri au privit mereu noaptea cerul înstelat , plini de curiozitate despre ceea ce se întâmplă dincolo de planeta noastră, cu aceeași fervoare ca și noi. În culturile străvechi de pe tot cuprinsul lumii, astrologia, chiar nemijlocită de mijloacele științifice din prezent, a avut un rol cheie în tradițiile lor. Un exemplu vestit este astronomia mayașă. Ființele umane de atunci și acolo observau cu aviditate cerul, înregistrând datele despre transformările din el și formulând în funcție de acestea calendare și hărți stelare. Pentru ei, acțiunile zeilor puteau fi "citite" în mișcarea stelelor, soarelui și a lunii.
Probabil că nu este vreun astronom de altădată mai respectat decât Copernic. El a propus cel dintâi ideea cu adevărat revoluționară că pământul se rotește în jurul soarelui, într-o vreme când mulți astronomi și nenumărate religii aveau convingerea că pământul este centrul universului. Prin provocarea lor, Copernic a sugerat că umanitatea este numai o parte a unui mult mai complex sistem al spațiului și timpului.
Ziua Internațională a Astronomiei a fost inițiată de Doug Berger, pe când era președinte al Asociației Astronomice a Californiei de Nord, SUA. Pentru a face asta, a pus la dispoziție oamenilor telescoape cu ajutorul cărora aceștia să poate observa spațiul extraterestru. De atunci, evenimentul a câștigat crescând popularitate și sprijinul unor organizații precum instituții educaționale, agenții ale spațiului cosmic și muzee.
Repere din istoria Zilei Internaționale a Astronomiei
- Anii 2.800 î.Hr.: Stonehenge. Oamenii străvechi din Britania au creat mari structuri din piatră care, se crede, aveau scopul de a urmări corpurile cerești. Stonehenge este, probabil, cel mai vestit exemplu în acest sens.
- Anul 140 d.Hr.: Ptolemeu, celebrul astronom din epoca romană, crează a reprezentare geometrică a sistemului solar care ajută la previzionarea poziției planetelor în orice timp sau zi.
- Anul 1.608: Este patentat primul telescop, despre care se spune are scopul de "a vedea lucruri îndepărtate ca și cum ar fi în apropiere".
- Anul 1.990: Este lansat telescopul spațial Hubble care, deși nu este primul de acest fel, devine un instrument crucial pentru astronomii din zilele moderne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu