20 iunie: Ziua Celui Mai Urât Câine

 Ziua Celui Mai Urât Câine celebrează an de an cățeii cu o înfățișare pe care, spun unii, răuvoitori, numai mama lor le-o poate îndrăgi. Însă, când este vorba despre cel mai bun prieten al omului, nu este orice câine, în mod real, sortit să fie adorabil? Ceea ce a început ca un concurs distractiv s-a dezvoltat într-o sărbătoare anuală a câinilor nu tocmai arătoși din preajma noastră.


Indiferent cum arată aceste animale păroase, giumbușlucurile lor vor fi întotdeauna, neîndoielnic, nostime. Există unele animale de companie cu adevărat nefotogenice dar, așa cum se zice, frumusețea acestora este în ochii stăpânilor lor!      

                                 

20 iunie: Ziua Celui Mai Urât Câine

Ziua Celui Mai Urât Câine a început și continuă ca competiție anuală organizată în Petaluma, California, SUA, ca parte a Târgului Sonoma-Marin. Câștigătorul canin primește titlul de "Cel mai urât câine din lume", iar stăpânului acestuia i se înmânează un premiu de 1.000 de dolari. Din 2007, premiul s-a mărit la 1600 de dolari, împreună cu o călătorie gratuită la New York.


De-a lungul anilor, o anumită rasă canină a primit cele mai multe premii, și anume Chinese Crested. Cu un corp lipsit de par și ochi bulbucați, această rasă este, totuși, iubită, și a fost descrisă de Clubul Kennel America "drept câini de companie extrem de afectuoși".


Repere din istoria Zilei Celui Mai Urât Câine


- 2009: Debutează concursul "Cel Mai Urât Câine" de la Târgul Sonoma-Marin.


- 2011: Filmul documentar "Worst în Show" ("Cel mai rău din spectacol") înfățișează competiția de la Târgul Sonoma-Marin.


19 iunie: Ziua Internațională a Cutiei


- 2013: Apare cartea "World's Ugliest Dog" ("Cel mai urât câine din lume"), în onoarea aniversării a 25 de ani a competiției.


Lucruri interesante despre cel mai bun prieten al omului


- Un câine este, în general, la fel de inteligent ca un copil de doi ani. 


- Câinii nu au nevoie de deodorante! Au glande ale transpirației numai în labele lor.


- Puii de cățel se nasc surzi și încep să audă cam după 3 săptămâni de la nașterea lor.


- Contrar unei credințe populare occidentale, câinii nu sunt daltoniști!


20 iunie: Ziua Internațională a Surfingului

20 iunie: Ziua Celui Mai Urât Câine 20 iunie: Ziua Celui Mai Urât Câine Reviewed by Diana Popescu on iunie 19, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.