20 iulie: Ziua Acadelei
Fără nici o îndoială, Ziua Acadelei este una din cele mai celebrate de copiii de toate vârstele, de părinți și bunici cărora această delicatesă le trezește la viață amintiri dulci din copilărie. Acadele sunt făcute din sucroză cu arome în special din fructe, cu apă, și sirop din porumb la americani, întreg amestecul fiind întărit pe un bețișor.
Acadelele au fost degustate de oameni, într-o formă sau alta, din vremuri străvechi. Se crede că oamenii preistorici, din peșteri, adunau mierea din stupurile de albine utilizând un băț. Produsul dulce era, pare-se, lins de pe bețele constituind cele dintâi așa-zise acadele. Chinezii, egiptenii antici și arabii își zahariseau și ei fructele în miere, inserând în acestea bețișoare pentru a fi consumate mai ușor.
Cu surplusul de zahăr din secolul al XVII-lea, englezii au inițiat moda de a prepara dulciuri din zahăr fiert și, desigur, au introdus și ei bețe în astfel de bomboane. În 1905, McAviney Candy Company producea bomboane printr-o fierbere îndelungată, compoziția lor fiind amestecată tot prin utilizarea unui băț. Spre sfârșitul zilei, proprietarul putea lua acasă câteva din astfel de bețișoare pentru a le face o bucurie copiilor săi!
George Smith, deținătorul companiei de cofetărie "Bradley Smith Company", a creat acadeaua modernă, cea întâlnită și în zilele noastre. El a început să o confecționeze în 1908, și i-a dat numele, consacrat acum, de "lollipop".
19 iulie: Ziua Internațională a Aparatului Dentar
Prima producere automată de acadele a pornit tot în 1908. "Racine Confectionerys Machinery Company" a construit atunci o mașină care atașa o "bombă" dulce tare la capătul unor bețișoare, cu o productivitate de 2.400 de bucăți pe oră.
Imigrantul rus din America, Samuel Born, a inventat o mașină care făcea același lucru în 1916. Utilajul său a fost numit "Born Sucker Machine" și a fost atât de apreciat încât San Francisco i-a înmânat lui Born ,"cheia orașului" în același an. În prezent, sunt disponibile peste 100 de variante de acadele în toate formele și mărimile. Atenție, totuși, la consumul excesiv de astfel de dulciuri, mai ales de către copii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu