10 iulie: Ziua / Sărbătoarea Sfintei Rosalia
Sărbătoarea Sfintei Rosalia, numită de italieni "U Festinu", este celebrată anual din 10 iulie și până în 15 iulie, în Palermo, Italia. Este o sărbătoare publică regională în cadrul căreia orașul o onorează pe Sfânta Rosalia, cunoscută și ca "La Santuzza" în Sicilia, a căreia îi este sfântă patroană. Durează șase zile și include o varietate de evenimente unice. Punctele culminante ale celebrării constau dintr-o paradă înțesată cu o mulțime de mâncare pe 14 iulie și o liturghie pe 15 iulie, în care este purtată o urnă de argint cu moaștele Sfintei Rosalia, ce este binecuvântată la final de arhiepiscopul de Palermo.
Rosalia Sinibaldi s-a născut în Palermo în 1126, într-o familie aristocrată. Tatăl ei a fost contele Ruggero I. El a încercat de mai multe ori să aranjeze un mariaj pentru fiica sa, dar Rosalia a respins asta de fiecare dată. A devenit o creștină devotată și s-a retras într-o mănăstire. Oricum, în mod asemănător cu ceea ce se petrecea la curte, și-a dat seama că și în mănăstire era prea multă bârfă și invidie, așa că a ales să fie o pustnică.
A trăit în vestita sa peșteră din muntele Pellegrino, unde a murit singură la vârstă de 35-36 de ani, în 1166. Pe pereții peșterii sale, a scris, "Eu, Rosalia, fiica lui Sinibaldi, Domnul della Rose, și a lui Quisquina, am hotărât să trăiesc în acesta peșteră din dragoste pentru Domnul meu, Iisus Hristos."
Ea a fost admirată în decursul vieții sale pentru devoțiunea sa și a fost asociată cu câteva minuni, dar nu a fost considerată pe atunci încă drept o sfântă.
Aproape 500 de ani mai târziu, în 1624, pe când Italia era răvășită de ciuma neagră, Rosalia a apărut în visele unor oameni, a unei femei bolnave, a unui vânător și a unui negustor de săpun. Ea le-a indicat unde erau oasele sale și le-a spus să mărșăluiască cu ele în jurul orașului.
Ciuma a încetat după ce s-a făcut lucrul ăsta de trei ori. Grație miracolului salvării orașului, numele Rosaliei a fost adăugat în Martirologia Romană pe 15 iulie 1625. A ajuns sfânta patroană a localității Palermo, și a fost clădit un sanctuar în peștera unde i-au fost descoperite rămășițele.
Niciun comentariu: