Eneida lui Vergilius - Cartea 1 | Rezumat și analiză

 Rezumatul Eneidei - Cartea I

Vergilius își începe poemul epic prin enunțarea subiectului său, "Război și un bărbat la luptă", și cerând muzei sau zeiței inspirației să explice mânia lui Juno, regina zeilor. Bărbatul despre care este vorba e Enea (Aeneas), care fuge dintre ruinile orașului său natal, Troia, distrus de asaltul lui Ahile (Achilles) și armata grecilor. Troienii supraviețuitori îl însoțesc pe Enea într-o călătorie periculoasă, având scopul întemeierii unui nou cămin în Italia, dar, de-a lungul drumului lor, aceștia trebuie să se confrunte cu răzbunatoarea Juno.

Juno îi poartă pică lui Enea întrucât Cartagina este orașul său preferat iar, conform unei profeții, poporul descendent din troieni va distruge, într-o zi, Cartagina.    

                  

De asemeni, mânia lui Juno este îndreptată împotriva Troiei deoarece un alt troian, Paris, o desemnase pe Venus, și nu pe ea, drept câștigătoare într-un concurs de frumusețe dintre divinități. Juno îl cheamă pe Eol (Aeolus), zeul vânturilor, poruncindu-i să trimită o mare furtună asupra lui Enea pe când el navighează în sudul Siciliei, în căutarea unui port prietenos. Zeul se supune, dezlănțuind o furtună groaznică contra troienilor epuizați de bătălii.

Enea privește cu oroare apropierea furtunii. Vânturile și valurile lovesc corăbiile sale, deviindu-le de la curs și împrăștiindu-le. Pe măsură ce furtuna se întețește, Neptun, zeul mării, îi simte prezența pe domeniul său. El le spune vânturilor că Eol i-a încălcat granițele și liniștește apele chiar atunci când flota lui Enea părea să fie pe pragul scufundării. Lui Enea i-au mai rămas șapte vase, iar ele se îndreaptă spre cel mai apropiat pământ care poate fi văzut: coastele Libiei, unde se află orașul Cartagina. Când ajung la țărm, înainte de a pleca la vânătoare pentru hrană, Enea le reamintește tovarășilor săi de adversitățile anterioare, mult mai periculoase, pe care le înfruntaseră și de finalul sortit pe care se străduiesc să-l atingă. 

Între timp, pe muntele Olimp, sălașul zeilor, mama lui Enea, Venus, este martoră la necazurile troienilor și îl roagă pe Jupiter, regele zeilor, să pună capăt suferințelor lor. Jupiter o asigură că Enea va găsi, în cele din urmă, casa sa promisă din Italia, și că doi descendenți ai lui Enea, Romulus și Remus, vor fonda cel mai puternic imperiu din lume. Jupiter trimite apoi un zeu pe pământ pentru a vedea dacă oamenii din Cartagina îi tratează cu ospitalitate pe troieni. 

Enea rămâne neștiutor despre mașinațiile divine care-i influențează viața. În timp ce se găsește într-o pădure, Venus apare, deghizată, în fața lui, și îi relatează despre cum Dido a devenit regină Cartaginei. Sychaeus, soțul bogat al lui Dido, care locuise împreună cu ea în Tyre (un oraș din Fenicia, în prezent Liban) fusese ucis de Pygmalion, fratele ei. Sychaeus i s-a înfățișat apoi lui Dido ca o stafie și a sfătuit-o să plece din Tyre alături de fenicienii care se opunea tiranului Pygmalion. Ea a fugit din oraș, iar emigranții fenicieni și-au găsit sălaș dincolo de mare, în Libia. Acolo au întemeiat Cartagina, care a ajuns un oraș puternic. 

Venus îl îndrumă pe Enea să meargă în oraș și să vorbească cu regina, care urma să-i ureze bun venit. Enea și prietenul sau, Achates, se apropie de Cartagina, învăluiți într-un nor adus de Venus pentru a nu fi zăriți. La marginea orașului, ei dau peste un altar al lui Juno și sunt uimiți la vederea unei mari picturi murale înfățișând evenimentele din războiul troian. 

Uluirea lor crește când ajung la curtea lui Dido și găsesc mulți dintre camarazii lor care se pierduseră în furtună și îi cer lui Dido să le dea ajutor în refacerea flotei lor. Dido le aprobă cu bunăvoință cererea și spune că își dorește să-l poată întâlni pe liderul lor. Achates remarcă faptul că lui și lui Enea li s-a zis în mod clar adevărul cu privire la primirea lor călduroasă în Cartagina, și Enea pășește în afara norului. Dido este impresionată și încântată să-l vadă pe vestitul erou, și îi invită pe conducătorii troieni să ia masa cu ea în palatul său.

"Metamorfozele" lui Ovidiu | Un poem despre preschimbarea oamenilor (II)

Venus se teme că Juno îi va incita pe fenicieni împotriva fiului ei și își trimite în Cartagina un alt fiu, Cupidon (Cupid), zeul dragostei, care ia aici forma fiului lui Enea, Ascamus. Sub această deghizare, Cupidon aprinde inima reginei cu o pasiune fierbinte pentru Enea. Cu iubire în ochii săi, Dido îl roagă pe Enea să-i povestească aventurile sale din vremea războiului și de-a lungul celor șapte ani de când plecase din Troia.

Analiza primei cărți din Eneida

Vergilius aderă la stilul epic creat de poetul grec Homer prin inserarea invocării muzei de la debutul poemului său. Cu o invocare asemănătoare încep atât Iliada, cât și Odiseea, epopeele homerice care sunt un model pentru Vergilius. Eneida reia subiectul din cele două epopei din punctul la care ajunsese Homer. Evenimentele descrise în Eneida reprezintă, așadar, o continuare a Iliadei și se desfășoară în același timp cu călătoriile lui Ulise (Ulysses) din Odiseea. 

Vergilius face aluzie la epopeele lui Homer și încearcă, totodată, să-l depășească și să-l revizuiască pe Homer, iar diferențele dintre cei doi scriitori marchează marchează notabil evoluția literară. În vreme ce în Iliada și Odiseea, muza este invocată din primul vers, Vergilius își începe Eneida cu cuvintele "Eu cânt" și abia, după un anumit număr de versuri, își rostește invocarea. Este ca și cum Vergilius ar face acest lucru mai curând din obligație decât din cauza unei credințe autentice în inspirația divină. El evidențiază prezența sa ca și narator și devine mai mult decât un mijloc prin care este canalizat poemul epic.

Eroul de pe mare, cotropit de vremea rea și împiedicat de întâlniri neașteptate este un alt motiv recurent din poezia epică antică. Din punct de vedere roman, derivat din cel grec, acțiunile și norocul oamenilor sunt supuse unui destin unitar, iar evenimentele specifice din viețile lor sunt produse de o grămadă de forțe supranaturale aflate în competiție. Enea, navigând de la ruinele din Troia către Italia, nu deține întru totul controlul asupra direcției și avansării sale. Destinul a stabilit ca Enea și oamenii săi să se focalizeze către un nou cămin în Italia, care va duce, în cele din urmă, la crearea Imperiului Roman. Jupiter se asigură de asta și nici unul dintre zei nu poate împiedica asta. Ei pot, totuși, afecta modul în care se petrece, și rivalitățile și loialitățile personale ale zeilor ce intervin mereu alimentează conflictul din poem.

Motivele urii lui Juno față de troieni au fost binecunoscute de audiența romană a lui Vergilius, care era familiară cu tradiția grecească. Homer detaliază fundalul resentimentelor lui Juno contra Troiei în Iliada. Zeița disputei, Eris, a aruncat un măr de aur înaintea zeițelor Olimpului și a declarat că era un premiu pentru cea mai frumoasă dintre ele. Mărul a fost pretins de trei zeițe: Juno, Venus și Minerva. Ele au decis să-l pună pe troianul Paris, cel mai arătos dintre bărbațîi muritori, să pună capăt disputei. În secret, fiecare dintre ele a încercat să-l mituiască și, până la urmă, Paris i-a dat mărul de aur lui Venus pentru că ea ii oferise cea mai tentantă mită, adică să-i ofere cea mai frumoasă femeie de pe pământ, Elena. Faptul că Elena era deja măritată cu regele grec Menelau nu a făcut decât să genereze un alt conflict. 

Când Paris a luat-o pe Elena la Troia, soțul ei, a adunat mai mulți viteji (inclusiv fratele său, Agamemnon, Ulise și Ahile), și au navigat cu toții înspre Troia, inițiind războiul troian. Au ținut sub asediu orașul vreme de 10 ani și, natural, zeițele au sprijinit ambele tabere. Juno și Minerva i-au ajutat pe greci, iar Venus le-a dat ajutor troienilor, loialitatea sa față de ei fiind determinată de faptul că războinicul troian Enea era fiul său.

Rivalitatea dintre zeițe se răsfrânge asupra narațiunii din Eneida, atât de mult încât, uneori, povestea pare să fie mai puțin despre acțiunile personajelor muritoare, cât despre ciondăneala dintre divinități care, în mod continuu, schimbă și manipulează evenimentele de pe pământ. Una din temele principale din Eneida este că destinul învinge în final, atât pentru zei, cât și pentru muritori. 

Enea este sortit să se stabilească în Italia, și nici chiar mânia de nestăvilit a lui Juno nu poate schimbă asta. Jupiter,  a cărui voință este identificată inexorabil cu destinul, deoarece este cel mai înalt zeu, se ocupă ca planul său să se materializeze. Când Juno îl pune pe Eol să-l chinuie pe Enea, este necesar ca Jupiter să ia parte la acțiune, așa că o sprijină pe Venus. De fapt, intervenția ocazională a lui Jupiter în interesul lui Venus, spre marea frustrare a lui Juno, constitue un model general în Eneida. 

În timp ce Juno încearcă să desfidă destinul pentru a-și satisface furia, Enea relevă în prima sa cuvântare din epopee, către echipajul său, la ajungerea în Libia, abilitatea sa de a-și reprima emoțiile și voințaîn urmărirea îndatoririi sale sortite.  

Eneida lui Vergilius - Toate cele 12 cărți | Rezumat și analiză