Eneida lui Vergilius - Cartea 3 | Rezumat și analiză

  Rezumatul Eneidei - Cartea a III-a

Enea își continuă povestea, amintindu-și ce s-a petrecut după căderea Troiei. După fuga din oraș, el îi conduce pe supraviețuitori către coasta Antander-ului, unde ei construiesc o mică flotă de corăbii. Navighează, apoi, către Tracia, unde Enea se pregătește să ofere sacrificii zeilor. Când rupe rădăcinile și ramurile unui copac, un sânge negru umezește scoarța sa și pământul din jur. Arborele îi vorbește, relevându-i că este spiritul lui Polydorus, fiul lui Priam. Priam îl trimisese pe Polydorus la regele Traciei pentru a fi la adăpost de război dar, după înfrângerea Troiei, regele trac s-a dat de partea grecilor și l-a omorât pe Polydorus.

După organizarea funeraliilor pentru Polydorus, Enea și troienii se îmbarcă pentru a părăsi Tracia, cu un simțământ de oroare față de violarea de către traci a eticii ospitalitățîi. Ei călătoresc pe mare spre sud, către insula sacră Delos. Aici, Apollo îi vorbește lui Enea, instruindu-l să meargă spre pământul strămoșilor săi. Anchises interpretează cuvintele lui Apollo ca o referință la insula Creta, unde unul dintre marii strămoși troieni, Teucrus, guvernase cu mult timp în urmă. 

                        

Enea și grupul său pornesc pe corăbii cu destinația Creta, pentru a-și clădi acolo un nou oraș, dar sunt loviți de o molimă teribilă. Zeii Troiei îi apar lui Enea în vis și îi zic că tatăl său a greșit, și că pământul ancestral pomenit de Apollo nu este Creta, ci Italia, casa originară a lui Dardanus, de la care troienii au primit numele de "dardanieni". Acești zei ai căminului reafirmă, de asemeni, profeția supremației romane, declarând, "Trebuie să pregătești mari ziduri pentru o rasă măreață".

Refugiații troieni se reîntorc pe mare. Pătura neagră a unei furtuni îi oprește. Acostează la Strophades, insulele harpiilor, fioroasele creaturi gen pasăre cu fețe feminine. Troienii omoară mai multe vite și capre care rătăceau libere și țin un ospăț, provocând astfel un atac al harpiilor. Troienii nu au ce face decât să fugă de ele, iar una din harpii aruncă un blestem asupra lor. Confirmând că erau destinați să ajungă în Italia, ea profețește că troienii nu-și vor întemeia orașul până când foamea îi va forța să-și mănânce propriile lor mese.

Tulburați de acest episod, troienii se duc la insula Leucata, unde aduc ofrande la un altar al lui Apollo. Apoi, ei navighează spre Italia până ajung la Buthrotum, în Chaonia. Aici, Enea este uimit să afle că Helenus, unul din fii lui Priam, a devenit rege al acestui oraș grecesc. Helenus și Andromache fuseseră luați ca prăzi de război de Pyrrhus, dar ajunseseră la putere într-o parte a regatului celui care îi capturase, după ce acesta fusese omorât.

Enea o întâlnește pe Andromache, iar ea îi relatează povestea captivității sale și a lui Helenus. Sosește și Helenus, care îl sfătuiește în privința drumului pe care-l are de parcurs. Andromache adaugă că pentru a ajunge pe coasta vestică a Italiei este necesar să facă o cale lungă în jurul Siciliei, către sud. Calea mai scurtă, o deschizătura îngustă de apă dintre Sicilia și Italia, este practic imposibilă de luat în calcul, din cauza a două pericole potențial mortale: Caribda (Charibdis), un vârtej, și Scila (Scylla), un monstru cu șase capete. 

Urmând instrucțiunile lui Andromache, Enea își duce flota de-a lungul coastei sudice a Italiei, unde muntele Etna erupe la mare distanță. Odihnindu-se pe o plajă, troienii sunt surprinși de un străîn zdrențuros care-i roagă să-l ia la bord. Acesta fusese în armata grecească sub conducerea lui Ulise, iar echipajul său fusese capturat de uriașul ciclop din Sicilia, abia reușind să scape cu viață. El a povestit că Ulise injunghiase monstrul în singurul său ochi pentru a le permite celorlalți să fugă. 

Pe când străinul își termină povestirea, ciclopul orb aproape că dă peste troieni, care se retrag rapid, alături de străinul grec, chiar atunci când alți ciclopi sosesc pe mal. Ei merg pe mai departe pe mare în jurul Siciliei, trec pe lângă mai multe repere clare, înainte de a acosta la Drepanum, unde Enea are încă o piedică neașteptată, moartea tatălui său. 

Analiza celei de-a treia cărți din Eneida

Cu toate că știm din cartea I a Eneidei că troienii rătăciseră vreme de șapte ani, Enea, în povestea spusă de el, dă puține explicațîi despre trecerea timpului acestuia. În loc de asta, scurgerea timpului este relevată într-un fel indirect de situațiile pe care refugiații troieni le întâlnesc în călătoria lor. În Cartea I a Eneidei, apare deja o pictură murală din Cartagina înfățișând evenimentele războiului troian prin care trecuse Enea. Din punct de vedere istoric, războiul troian și fondarea Cartaginei sunt separate de secole, și nu ani, deși tradiția epică a comprimat această perioadă de timp. De asemeni, ii vedem pe Helenus și Andromache într-o vreme chiar dinaintea sosirii lui Enea în Cartagina, și aflăm că Pyrrhus, pe care-l zărise ultima dată omorându-l pe Priam, este și el mort. Astfel de detalii ne dau simțământul că nu a trecut un mai  mare interval de timp decât ne poate reda descrierea voiajului pe mare al eroului.

Drumul lui Enea peste Mediterana nu este drept, direct, și flota lui este adeseori deviată de la cursul său ori trimisă înapoi de zei. El trebuie să aștepte vara înainte de a pleca de pe coasta Antander-ului, și trebuie să aștepte vreme bună de fiecare dată când pleacă pe mare. Enea indică o durată de timp pe care o petrece în Creta, unde troienii încep, de fapt, să clădească un oraș atunci când descrie perioada aceasta "cam un an de moarte". Astfel de opriri lungi justifică scurgerea a atât de mulți ani între plecarea refugiaților din Troia și ajungerea lor în Libia, aproape de Cartagina.

Spre sfârșitul Cărții a treia a Eneidei, am auzit profeția că Enea este destinat să dea naștere unei noi rase, unui nou popor, care va deveni poporul roman, reiterată de mai multe ori. Destinul lui Enea este stabilit, dar Vergilius face rolul destinului său mai complex, astfel încât succesul eroului său din fiecare aventură nu pare să fie întotdeauna foarte limpede. Pericolele prin care trec Enea și echipajul lui sunt amenințări reale, chiar dacă el știe că le supraviețui.

Eneida lui Vergilius - Toate cele 12 cărți | Rezumat și analiză

Destinul troian este mult mai flexibil și mai schimbător decât poate să pară, cel puțin într-un sens limitat. Zeii, care știu soarta din urmă a lui Enea, încearcă totuși să-i schimbe calea, știind că pot să-l sprijine ori să-l facă să sufere de-a lungul acesteia. Devine evident, cu prilejul blestemului harpiei,că însăși acțiunile troienilor, și nu numai cele ale zeilor, pot afecta ceea cei ei vor avea de îndurat. Troienii fugari, într-un sens, încearcă să o ia pe calea cea mai ușoară, continuând să se uite după cel mai apropiat loc de a se stabili și a-și croi o nouă viață. Această năzuința urgentă de stabilizare este ceea ce-l determină pe Anchises să interpreteze eronat mesajul lui Apollo, când îndreaptă grupul la sud de Delos, către apropiata Creta, în loc de Italia. În final, totuși, mesajul lui Vergilius este că destinul este inevitabil și cere supunere. Cu cât cineva încearcă mai mult să evite soarta, cu atât mai amarnic suferă. La fiecare turnură greșită, Enea și oamenii lui îndură câte  o dificultate majoră care, în cele din urmă, îi repune pe drumul spre Italia. 

O perspectivă generală a ceea ce li se întâmplă unor personaje majore după căderea Troiei este de folos în înțelegerea mai multor referințe din Cartea a treia a Eneidei. Grecul Pyrrhus, fiu al lui Ahile, a luat cu el doi troieni ca sclavi, pe Helenus, fiul lui Priam, și pe Andromache, văduva lui Hector. Helenus și Andromache s-au căsătorit în curând, deși femeia îl jelea încă pe Hector. Pyrrhus s-a căsătorit cu Hermione, fiica lui Menelau și a Elenei, născută înainte ca Elena să fie dusă la Troia. Din nefericire pentru Pyrrhus, Hermiona fusese deja logodită cu Oreste, fiul lui Agamemnon. Oreste l-a ucis pe Pyrrhus, al cărui regat i-a revenit lui Helenus. Astfel, Helenus și Andromache au ajuns conducătorii orașului grecesc. Această întreagă serie de evenimente este descrisă în Orestia, faimoasa trilogie a lui Eschil. Cât despre ați conducători greci, Menelau și Ulise, amândoi au fost siliți să-și amâne sosirea acasă ca pedeapsă pentru nelegiurile lor din Troia. Ulise s-a întors în Itaca după zece ani de lungi peregrinări, așa cum povestește Homer în Odiseea. Vergilius întărește legăturile dintre aceste povești, prin popasul lui Enea în Sicilia, unde se întâlnește cu un fost membru al echipajului lui Ulise. 

Eneida lui Vergilius - Cartea 2 | Rezumat și analiză