Eneida lui Vergilius - Cartea 4 | Rezumat și analiză

 Rezumatul Eneidei - Cartea a IV-a

Flacăra dragostei pentru Enea pe care Cupidon a aprins-o în inima lui Dido crește pe măsură ce ascultă povestea soartei sale amarnice. Ea ezită, totuși, să-și mărturisească iubirea pentru că, după moartea soțului său, Sychaeus, jurase să nu se mai căsătorească vreodată. Pe de altă parte, așa cum o sfătuiește sora sa, Anna, prin căsătoria cu Enea ar putea crește puterea Cartaginei, întrucât Enea este urmat de numeroși războinici. Pentru moment, răvășită de dragoste, Dido lasă ca lucrările de construire a clădirilor din oraș să treacă pe plan secund.

Juno vede patima lui Dido pentru Enea ca un mijloc de a-l împiedică pe troian să meargă în Italia. Dacă ei se cunună, sugerează Juno, troienii și tirienii vor fi în pace, iar ea și cu Venus își vor înceta confruntările. Venus știe că Juno încearcă să-i mențină pe troieni departe de Italia, dar îi îngăduie lui Juno să-și continue jocul manipulator.

                                       

Într-o zi, când Dido, curtea sa și Enea sunt la vânătoare, Juno aduce o furtună asupra lor pentru a face ca grupul să se disperseze în căutare de adăpost, și aranjează ca Enea și Dido să se refugieze de unii singuri într-o peșteră. Ei fac dragoste acolo și își afișează deschis relația amoroasă când se întorc în Cartagina. Dido consideră că ei sunt ca și căsătoriți, dar uniunea lor trebuie să fie consacrată ceremonial. Se răspândesc zvonuri că Dido și Enea s-au predat întru totul poftelor trupești și au început să-și neglijeze responsabilitățile de conducători.

Când Jupiter aude de relația lui Dido cu Enea, îl trimite pe Mercur la Cartagina pentru a-i reaminti troianului  că destinul său viitor este în altă parte și că trebuie să se îndrepte către Italia. Acest mesaj îl șochează pe Enea. Trebuie să se supună, dar nu știe cum să-i spună lui Dido despre plecarea sa. Încearcă să-și pregătească flota pentru a naviga în secret, însă regina suspectează complotul său și se confruntă cu el. Mânioasă, îl insultă și-l acuză că i-a furat onoarea. Cu toate că lui Enea îi este milă de ea, își menține credința că nu are altă alegere decât să se conformeze voinței zeilor. Cu un ultim efort, Dido o trimite pe Anna să încerce să-l convingă pe eroul troian să rămână, dar fără vreun folos.

Dido oscilează între o dragoste fierbinte și o furie amară. Dintr-o dată, ea pare să se calmeze și îi spune lui Anna să facă un mare foc în curte. Acolo, zice Dido, și-l va scoate din minte pe Enea, arzându-i toate hainele și armele pe care le-a lăsat în urmă, și chiar patul în  care a dormit. Anna se supune, fără să-și dea seama că Dido își plănuia, de fapt, propria sa moarte, prin utilizarea focului ca propriul său rug funerar. Pe când se lasă noaptea, frământările lui Dido nu o lasă să doarmă. Enea adoarme dar, în visele sale, este vizitat iarăși de Mercur, care-i atrage atenția că a întârziat deja prea mulți ani și că trebuie să plece de îndată. Enea se trezește, își cheamă oamenii la corăbii, și pornesc cu toții spre mare.

Dido vede flota îndepărtându-se de mal și este cuprinsă de o disperare finală. Nu mai poate suporta să trăiască. Fuge afară, în curte, se cațără pe rug, și scoate din teacă o sabie de-a lui Enea. Se aruncă ea însăși în lamă și, în ultimele sale cuvinte, își blesteamă iubitul absent. În vreme ce Anna și sevitorii aleargă spre regina muribundă, lui Juno i se face milă de ea și pune capătă suferințelor și vieții sale. 

Analiza celei de-a patra cărți din Eneida

Deși relația ei cu Enea se întinde de-a lungul a numai unei singure cărți din Eneida, Dido a devenit un simbol literar al iubirii tragice, asemeni lui Romeo și Julietei lui Shakespeare. Deși, uneori, fericirea lui Enea în dragoste pare să o egaleze pe a ei, troianul dă dovadă de considerabil mai puțină supărare și anxietate când o părăsește în Cartagina și revine la demersul său de a duce supraviețuitorii Troiei în Italia și a fonda Roma. Pe când Dido nu numai că-l iubește pe Enea, ci și speră ca el și războinicii săi vor întări orașul său, acțiunile lui Enea sunt rezultatul unei abandonări temporare a adevăratelor sale îndatoriri și responsabilități. El se răsfață pentru un timp în dragoste și plăcerile carnale dar, când Jupiter, prin Mercur, îi reamintește destinul său, este gata să-și reia misiunea. 

Atunci când Enea îi spune adio lui Dido, vedem două laturi ale eroului, precum în Cartea I, unde își ascunde temerile pentru a pare brav în fața echipajului său. Declarația lui Enea că trebuie să meargă în Italia și remarca lui Vergilius că Enea "se luptă cu dorința de a o calma și alina (pe Dido) în toată durerea ei" demonstrează natura conflictuală a eroului. El își îndeplinește pios îndatoririle trasate de destin; deși simte emoții și este traversat de dorința senzuală, nu are puterea de a acționa conform acestora. Din perspectiva lui Vergilius, Enea nu este lipsit de inimă, așa cum îl vede Dido, ci este numai capabil să își subordoneze năzuințele inimii la cerințele datoriei. Faptul că Enea îi reamintește lui Dido că nu au fost niciodată căsătoriți oficial sugerează, cumva dubios, că dacă ar fi fost cununați, el nu ar fi plecat. Dar, argumentează el, fără un adevărat mariaj, își sacrifică numai propriile dorințe părăsind-o pe Dido. 

Vergilius tratează dragostea la fel ca pe zei, ca o forță exterioară acționând contra muritorilor, și nu ca o funcțiune a voinței libere individuale. El nu idealizează dragostea; dimpotrivă, mai curând o asociază cu nebunia, focul ori boala, prezentând-o ca o forță ce se manifestă cu violență asupra lui Dido și care o conduce la finalul cărții către sinucidere. Limbajul lui Vergilius de la începutul cărții indică faptul că emoțiile, simțămintele lui Dido îi subminează autocontrolul; Vergilius descrie dragostea ei ca "un foc interior care o mistuie". Mai târziu, decizia lui Dido de a ridica un rug funerar și cea de a se omorî apoi pe aceasta revin la această imagine, și Vergilius compară sinuciderea lui Dido cu un oraș cucerit de inamici.Săgeata lui Cupidon, trasă pentru a crea dragostea dintre Enea și Dido, provoacă ură, moarte și distrugere.

Iubirea este în dezacord cu legea și destinul deoarece își distrage victimele de la responsabilitățile lor. Când Dido se îndrăgostește de Enea, ea își abandonează construcția Cartaginei. Dido chiar recunoaște față de Enea că proprii ei supuși au început să o urască din cauza acțiunilor sale egoiste. Enea, de asemeni, trebuie să meargă mai departe fiindcă timpul pe care-l petrece cu Dido nu face decât să-i împiedice sarcina neegoistă de a fonda un imperiu.

Eneida lui Vergilius - Toate cele 12 cărți | Rezumat și analiză

În Eneida, responsabilitățile civice rezidă în bărbați. O atitudine ce poate fi numită misogină răzbate din descrierile pe care Vergilius le face lui Juno și chiar lui Dido. Viziunea lui Mercur din vis a lui Enea subliniază asta: "femeia este un lucru/ mereu capricios și mereu schimbător". Vergilius se bucură în mod clar să o înfățișeze pe Juno ca acționând prostește și, totodată, îi place să descrie eforturile în van ale zeiței în termeni comici, ca o ceartă domestică, o luptă a voințelor dintre soție și soț, pusă în scenă în fața unei audiențe care știe că Jupiter deține puterea în familia divină. Dido se arată ea însăși că fiind mai puțin responsabilă decât partenerul ei. În timp ce Dido se sinucide din dragoste, lăsându-și orașul pe care-l fondase fără un conducător, Enea revine la cursul său, călăuzind refugiații dintr-un oraș pierdut către întemeierea unui nou oraș. 

Eneida lui Vergilius - Cartea 3 | Rezumat și analiză