Eneida lui Vergilius - Cartea 7 | Rezumat și analiză

  Rezumatul Eneidei - Cartea a VII-a

Navigând de-a lungul coastei Italiei, troienii ajung la gura râului Tibru, în apropierea orașului Latium. Vergilius, invocând încă o dată muza, pentru a marca a doua parte a narațiunii sale, descrie apoi starea politică din Latium. Regele, Latinus, are o singură fiica, Lavinia. Ea este curtată de mulți bărbați, dar marele războinic Turnus, conducător al unui regat apropiat, pare să fie cel cu cele mai mari șanse de a se căsători cu ea. 

Îngrijorat de cuvintele unui profet, conform cărora o armată străînă îi va cuceri regatul, Latinus consultă Oracolul din Faunus. O voce stranie venind din oracol îi spune că fiica sa ar trebui să se mărite cu un străin, și nu cu un latin.

Între timp, Enea și căpitanii săi mănâncă, pe plajă, fructe întinse pe bucăți plate, tari, de pâine. Termină fructele însă sunt încă înfometați, așa că înfulecă și pâinile pe care le folosiseră drept mese. Ascanius observă, râzând, că și-au mâncat cu adevărat propriile mese, îndeplinindu-se astfel blestemul harpiei, într-o manieră mai puțin groaznică decât anticipaseră. Enea recunoaște că au ajuns pe pământul făgăduit lor.             

                                                  

A doua zi, el trimite emisari regelui Latinus, cerându-i o parte din teritoriul său pentru a fonda un nou oraș. Latinus le oferă terenul și ceva în plus. Gândindu-se la vorbele oracolului, sugerează ca Enea să se căsătorească cu Lavinia. Latinus își dă seama că acceptarea destinului, chiar dacă asta înseamnă că troienii îi vor guverna într-o zi regatul, va da un curs mai sigur vieții sale, decât împotrivindu-se sorții.

Oricum Juno nu și-a epuizat ura față de troieni. Incapabilă să-i țină departe de țărmurile italiene, ea jură că cel puțîn va întârzia fondarea orașului lor și că le va provoca și mai multă suferință. Juno o trimite pe Allecto, una dintre Furii, să stârnească mânie față de troieni în rândul nativilor. Mai întâi, Allecto îi infectează mintea reginei Amata, soția lui Latinus, determinând-o să se opună căsătoriei Laviniei cu Enea. Vergilius o descrie pe Allecto crescându-i mânia Amatei prin metafora unui șarpe care se mișcă ondulat și se încolăcește în jurul trupului Amatei. Apoi, Allecto se apropie de Turnus și-l înfierbântă cu indignare la ideea pierderii Laviniei și supunerii față de un rege străin.

Turnus își adună armata și se pregătește să-i alunge pe troieni din Italia. Păstorii se dovedesc a fi cei dintâi veniți la arme. Ca rezultat al intervenției lui Juno, Ascanius pleacă la vânătoare în păduri și rănește de moarte un cerb care era animalul favorit de companie al lui Latinus. Cerbul reușește cu greu să ajungă la stăpânul sau înainte de a-și da duhul. 

Păstorii își adună alți tovarăși pentru a-l găsi pe vânător, iar troienii, simțind că va avea loc o confruntare, vin în ajutorul lui Ascanius. În încăierare sunt omorâți mulți latini și, apoi, fiecare tabără bate temporar în retragere. Păstorii se duc înaintea regelui Latinus, purtându-și cu ei morțîi, și pledează ca acesta să lanseze un atac asupra troienilor. Latinus nu vrea să se angajeze în bătălie, însă toată curtea sa, chiar și soția lui, cer război. La final, el își ridică brațele în sus și se retrage în camerele sale, simțindu-se incapabil să oprească ceea ce au pus zeii în mișcare. Turnus racolează o mare armată, comandată de cei mai bravi războinici din Italia, și mărșăluiește către troieni.

Analiza celei de-a șaptea cărți din Eneida

Odată cu ajungerea troienilor în Latinum începe a doua jumătate a epopeei. Eneida necesită o comparație cu operele lui Homer. Pe când prima jumătate a poemului lui Vergilius reprezintă o cronică a rătăcirilor lui Enea și a oamenilor săi după căderea Troiei, preluând teme din Odiseea, cea de-a șasea carte împărtășește teme inspirate din Iliada. În partea a doua a poemului , Vergilius ne redă conflictul care conduce la unificarea latinilor. Începând cu cartea a șaptea, Vergilius se ocupă cu mare de atenție de geografia regiunii pe care o descrie. El știe că aceste locuri sunt familiare audienței romane contemporane lui, și că acest lucru va învigora conexiunea sa istorică cu evenimentele legendare din epopee. 

Vergilius încorporează, de asemeni, un interesant element legendar roman la începuturile războiului dintre latini și troieni. Din punct de vedere istoric, oricând romanii se pregăteau să mărșăluiască pentru o bătălie contra unui inamic, ei deschideau "porțile războiului", porți enorme din alamă și fier, construite ca un tribut adus lui Marte, zeul războiului. Prin deschiderea acestor porți, ei credeau că eliberau Furiile, care înflăcărau inimile soldaților și îi conduceau în încăierare însetați de moarte. Vergilius pretinde că această tradiție exista încă de pe vremea lui Enea. 

Eneida lui Vergilius - Toate cele 12 cărți | Rezumat și analiză

În general, porțile erau deschise de rege dar, întrucât Latinus nu voia să facă asta, opunându-se războiului, Juno coboară pe pământ pentru a le deschide ea însăși. În acest moment, Turnus, pe care Allecto îl infectase deja cu poftă de sânge, își conduce armata spre confruntarea cu troienii. 

Chiar dacă Juno recunoaște deschis că ea nu poate câștiga, persistă în sfidarea destinului. Nu-i poate opri pe troieni să-și întemeieze un nou oraș, și, totuși, rămâne hotărâtă să-i facă să sufere.

Vergilius îi atribuie lui Juno emoții de bază care, aduse la extrem, par să fie dincolo de putința umană. Obsesia sa pentru răzbunare o îndeamnă să-l rănească pe Enea, deși își recunoaște inutilitatea violenței pe care o incită. Pentru Juno, zădărnicirea acțiunilor troienilor nu mai este o chestiune de control ci, mai curând una de mândrie, iar afirmația ei hotărâtă "Asta pot face" face clar acest lucru. Juno a lui Vergilius, înspăimântătoare, orgolioasă, egocentrică și răzbunătoare încă de la început, ajunge la culmea mâniei sale în acest pasaj, ea părând chiar patetică în obstrucționarea voită a evenimentelor sortite. 

Eneida lui Vergilius - Cartea 6 | Rezumat și analiză