21 august: Ziua Autoîngrijirii prin Internet
Celebrată anual pe 21 august, Ziua Autoîngrijirii prin Internet este dedicată folosirii mijloacelor online pentru găsirea de resurse care ne pot ajuta să avem grijă de noi înșine. Mulți dintre noi suntem preocupați să avem grijă de alții, fie acasă, fie la muncă, și uităm adeseori să ne focalizăm atenția către noi înșine, prin practici care ne promovează sănătatea și tratarea activă a unor boli atunci când acestea apar. Există numeroase căi de autoîngrijire regulată, prin selectarea mâncării, exerciții fizice, somn, îngrijire dentară, și altele.
Termenul de autoîngrijire s-a creat sau format în anii 1950. A avut, inițial, menirea de a exprima cum oamenii instituționalizați își pot dezvolta un simțământ de autoprețuire prin acțiuni de îngrijire și prezervare. În anii 1960, a căpătat întaietate grație activiștilor pentru drepturi civile din America, în special de la "The Black Panther Party" (Partidul Panterei Negre), o organizație revoluționară având ideologia naționalismului celor de culoare, socialismului și autoapărării armate, în special față de brutalitatea poliției. Termenul de autoîngrijire a ajuns apoi în comunitatea medicală și a devenit vestit ca un mod de combatere a oboselii activiștilor.
Într-un interviu din 2018, din publicația "AFROPUNK", activista pentru drepturi civile Angela Davis remarca: "De mult timp, activiștii nu s-au gândit ca fiind necesar să aibă grijă de ei înșiși din punct de vedere a ce mănâncă, a autoîngrijirii mentale, culturale, spirituale". De exemplu, "Programul de zece puncte" al The Black Panther Party, întocmit de cofondatorii Huey Newton și Bobby Seale, în 1966, includea autoapărarea ca o componentă fundamentală.
20 august: Ziua Mondială a Albinei
Imaginea celor din The Black Panther ca războinici violenți s-a ivit din nevoia de a se proteja integritatea, sănătatea oamenilor negri. Activista Audre Lorde a accentuat interconexiunea dintre autoîngrijire și drepturile civile în cartea sa "A Burst of Ligt and Other Essays" (O izbucnire de lumină și alte eseuri), care a devenit de atunci o filosfie pentru identitatea femeilor de culoare.
În prezent, piața autoîngrijirii valorează suma estimată de 10 miliarde de dolari din care, o parte esențială provine din industria frumuseții. Putem deduce, așadar, că un concept socio-politic s-a transformat într-unul de autoîngrijire personală, ba chiar într-unul comercial.
21 august: Ziua Internațională a Amintirii și Omagierii Victimelor Terorismului
Niciun comentariu: