Eneida lui Vergilius - Cartea 10 | Rezumat și analiză

 Rezumatul Eneidei - Cartea a X-a

Din Olimp, Jupiter observă carnagiul din Italia. Se așteptase ca troienii să se stabilească aici în mod pașnic și convoacă, așadar, un consiliu cu toți zeii pentru a discuta problema. În această adunare, Venus o învinovățește pe Juno de continuarea suferințelor provocate lui Enea și oamenilor săi. Juno îi răspunde furioasă, spunând că ea nu l-a forțat pe Enea să se ducă în Italia. Sâcâit de această sfadă, Jupiter decretează că de acum înainte nici el, nici alți zei nu vor mai ajuta nici o tabără, așa că numai meritele și eforturile muritorilor le va decide soarta. 

Între timp, latinii își duc pe mai departe asediul fortăreței troiene, iar Enea călătorește înapoi, către bătălie. În acest punct, armata sa nu mai are nevoie să mărșăluiască fiindcă un alt rege, Tarchon al Tuscaniei, i-a furnizat o flotă de vase împreună cu mulți mari războinici pentru a-i întări forțele. Cu o viteză mai mare pe mare, datorită nimfelor apărute prin transformarea corăbiilor troiene, noua flotă ajunge la mal, în apropierea câmpului de luptă, după zori. Turnus zărește apropierea corăbiilor și își conduce trupele către plajă. Troienii coboară de pe vase  și începe bătălia.             

          

Enea dă primele lovituri cu sabia, răpunând mai mulți oameni de-ai lui Turnus. Apoi, se înfruntă restul soldaților din ambele tabere, și vărsările de sânge se amplifică. Pallas îi conduce pe arcadieni, luptând cu văjnicie și înclinând balanța încăierării în favoarea troienilor. Deja un mare războinic, în ciuda tinerețîi sale, el împarte moartea cu fiecare lovitură de sabie, însă atrage atenția lui Turnus. Turnus își face drum către el și îl provoacă la o luptă în doi în centrul bătăliei. Ei își aruncă unul spre celălalt sulițele. Arma lui Pallas străpunge scutul și armura lui Turnus, însă îi provoacă numai o rană superficială acestuia. Lancea lui Turnus, pe de altă parte, penetrează armura lui Pallas și se înfinge adânc în pieptul său, omorându-l. Extrem de arogant după acesta victorie, Turnus îi smulge centura lui Pallas și o ia ca pradă de război.

Vestea morții lui Pallas ajunge le Enea, care aleargă plin de mânie către camaradul său. Își croiește o cale sângeroasă prin trupele latine, căutându-l pe Turnus, mânat de dorința răzbunării. Înspăimântați, unii dintre soldații latini se roagă în genunchi să fie cruțați, însă Enea îi ucide fără milă, iar armata lui Turnus este cuprinsă de haos. Sus, în Olimp, Juno vede că bătălia este pierdută și îi cere lui Jupiter să o lase să-l păstreze în viață pe Turnus. Jupiter consimte, așa că Juno zboară spre câmpul de lupta unde crează o fantomă, o dublură a lui Enea, și o aduce la vederea lui Turnus. Acesta urmărește fantoma până pe unul din vasele ancorate în apropiere și, de îndată ce se urcă pe ea, Juno retează parâmele corăbiei și aceasta plutește către largul mării. Fără a mai avea cum să se întoarcă la bătălie, Turnus rămâne pe vasul pe care vântul îl poartă departe de coastă.

În absența lui Turnus, viteazul războinic Mezentius preia comanda. El le ia viața multor troieni, dar își pierde însuflețirea cand Enea îl doboară pe fiul lui, Lausus. Mezentius se confruntă cu eroul troian și azvârle o  mână de sulițe către el, însă scutul făurit de Vulcan este impenetrabil. Enea își ucide adversarul, grăbind astfel înfrângerea armatei latine. 

Analiza celei de-a zecea cărți din Eneida

Declarația lui Jupiter că restul bătăliei se va desfășura întru totul fără vreo intervenție divină este surprinzătoare, având în vedere că până acum oamenii nu au avut control asupra evenimentelor. Cu toate că o mâna divină de ajutor este întinsă spre pământ la finalul luptei, când Juno îl convinge pe Jupiter să-i permită să-l mențină în viață pe Turnus, Jupiter îi dă permisinea pentru că însăși Venus îl protejează deja pe Enea. În cea mai mare parte, soarta bătăliei este  hotărâtă însă numai de valoarea soldaților.

Cu toate astea, suspendarea influenței divine nu îi eliberează pe combatanți de destinele lor. Interzicerea intervenției de către Jupiter nu face decât să dea o mai mare greutate tragediei evenimentelor care urmează. Prin propriile lor acțiuni, care sunt determinate de propriile lor voințe și abilități, războinicii își duc spre îndeplinire destinele.

Ironic, uciderea lui Pallas de către Turnus este punctul decisiv al bătăliei, care face ca evenimentele să înceapă să se schimbe în favoarea troienilor. În primul rând, Vergilius prefigurează pieirea latinilor când spune că prin luarea centurii lui Pallas (un act de aroganță sau hibris) Turnus își decide propria sa soarta întunecată. Moartea lui Pallas trezește în Enea o pasiune nemaivăzută de la căderea Troiei, un amestec de cruzime, nemilostire, mânie dezlănțuită și sete de răzbunare aprigă. Reapariția lui Enea ca un brav războinic pecetluiește finalul bătăliei.

Eneida lui Vergilius - Toate cele 12 cărți | Rezumat și analiză

Umilirea lui Turnus, când Juno îl ademenește departe de luptă pe o corabie, le sporește avantajul troienilor. Turnus se simte frustrat de Juno, ca și cum apărătoarea sa s-ar fi transformat brusc în adversara sa. Ea îi apără persoana, dar nu și onoarea, și-l împiedică în determinarea sa de a se comportă, cu orice preț, ca un războinic onorabil. Dacă troienii l-ar fi omorât pe Turnus, victoria lor ar fi fost totală, însă faptul că acesta este îndepărtat involuntar de pe câmpul de luptă de binefăcătoarea sa nemuritoare reprezintă o victorie morală pentru troieni, le înalță spiritul, în timp ce diminuează mândria latinilor.

Din nou, în Cartea a zecea, latinii fac paralele între ei înșiși și grecii care înfrânseseră Troia. De această dată, totuși, ei îi invocă pe greci ca în contrast. Grecii nu reușiseră să-i elimine pe toți troienii, așa cum intenționează latinii în Italia. Marea ironie este cea că latinii nu greșesc când spun că nu sunt aidoma grecilor, pentru că ei, în primul rând, nu sunt, de fapt, capabili să-i învingă pe troieni. Mai rău decât atât, grecii fuseseră în stare să-i înfrângă pe troieni pe propriul lor teritoriu; latinii, pe de altă parte, se dovedesc incapabili să-și apere propriul meleag. De asta, troienii, care pot fi văzuți ca invadatori, în pofida invitației lor din partea regelui Latinus, joacă rolul grecilor, câștigând războaie pe terenul inamicilor.

Diferența dintre grecii din Troia și troienii din Italia constă în intenția celor din urmă de a se stabili acolo și a fonda ceea ce va deveni un imperiu. Când grecii au prădat Troia, ei au făcut asta pentru a lua înapoi o femeie și, după recuperea Elenei, au navigat spre casă. Enea, pe de altă parte, trebuie, mai curând decat să pretindă că ia înapoi un pământ,   să-și justifice invadarea Italiei prin proclamarea superiorității rasei și culturii care vor rezulta prin cucerirea lor.  

Eneida lui Vergilius - Cartea 9 | Rezumat și analiză