Eneida lui Vergilius - Cartea 9 | Rezumat și analiză
Rezumatul Eneidei - Cartea a IX-a
Niciodată dornică să rateze vreo oportunitate, Juno își trimite mesagerul, pe Iris, să-l informeze pe Turnus că Enea este plecat din tabăra sa. Cu liderul lor absent, troienii sunt mai vulnerabili, așa că Turnus își conduce imediat armata către aceștia. Troienii zăresc sosirea trupelor sale și se adăpostesc înăuntrul fortăreței lor recent construite, nevrând să riște să se angajeze într-o bătălie pe câmp deschis cât timp Enea este departe. Negăsind vreo vreo slăbiciune clară în apărarea lor, Turnus decide să navigheze în jurul taberei acestora, și dă foc corăbiilor troiene lipsite de apărare ancorate la țărm.
Distrugerea flotei troienilor pare să fie inevitabilă, însă o mai veche binecuvântare împiedică mistuirea în flăcări a navelor. La construirea flotei, Cybele (mama zeilor și sora lui Saturn) îi ceruse fiului ei, Jupiter, să facă aceste corăbii nemuritoare, întrucât fuseseră meșterițe din lemnul unor copaci din pădurea sa sacră. Pe când Turnus și trupele sale urmăresc corăbiile arzând, acestea se desprind brusc de ancorele lor, se scufundă și reapar la suprafața apei ca nimfe ale marii. Acest semn îi tulbură pe latini, dar Turnus rămâne încrezător și hotărât să ducă până la sfârșit anihilarea troienilor, în ciuda destinului trasat de zei. Cade noaptea, și latinii își fac tabără în jurul fortăreței troienilor.
Troienii știu că trebuie să-i trimită rapid lui Enea vești despre mișcările armatei latinilor. Nisus și Euryalus, doi prieteni dornici de glorie și aventură, se oferă voluntari să se furișeze afară din fortăreața în întunecimea nopțîi. Căpitanii troieni aplaudă vitejia celor doi. Părăsind în liniște fortăreața, ei descoperă aproape toți ostașii armatei latine adânc adormiți. Își trag săbiile din teci și încep să omoare mulți mari căpitani inamici. Când se apropie lumina zilei, ei își fac drum spre pădure, dar nu înainte ca Euryalus să ia coiful înalt al unui căpitan latin drept pradă. Pe când se apropie de pădure, călăreții dușmani ce se reîntorc la tabăra lor zăresc coiful strălucind de la distanță, și galopează spre cei doi troieni. Nisus reușește să scape de ei prin pădure, însă călăreții îl capturează pe Euryalus. Nisus alerga înapoi să-și salveze prietenul, dar sfârșesc amândoi prin a fi uciși. Latinii le retează capetele și le pun pe prăjini pe care le poartă în fațafortăreței, spre oroarea celor dinăuntru.
Apoi, latinii atacă. Traversează tranșeele inconjurand fortăreața troiană și încearcă să identifice un punct slab în zidurile sale, ținându-și în sus scuturile pentru a se apară de lăncile pe care troienii le aruncă spre ei. Turnus dă foc unui turn înalt, amplasat chiar în afara porții principale. Oamenii săi dărâmă turnul, omorând troienii din interiorul său. Troienii din fortăreață încep să se panicheze, însă Ascanius le reînvigorează speranța, dând de primul său gust al războiului, când trage o săgeata ce străpunge capul lui Remulus, unul dintre căpitanii latini. Cu încrederea în ei înșiși revitalizată, troienii deschid porțile fortăreței și îi iau prin surprindere pe latini, făcând mai multe victime printre ei, într-un raid rapid. Turnus se alătură încăierării, oprește asaltul lor și începe să-i forțeze să se retragă către fortăreață. Troianul Pandurus, observând turnura luată de luptă, închide repede porțile, permițând cât mai multor camarazi ai săi posibil să intre înăuntru, dar lăsându-l să pătrundă în fortăreață și pe Turnus. Ajuns în tabăra inamică, conducătorul latin ucide troienii ca și cum ar fi fost prăzi ușoare de vânătoare. În cele din urmă, însă, Turnus este copleșit de inamici, și scapă, pe muchie de cuțit, aruncându-se în Tibru și înotând către camarazii săi.
Analiza celei de-a noua cărți din Eneida
De-a lungul poemului, intervențiile nemuritorilor tind să fie spontane, ca reacțîi față de acțiunile muritorilor în vreme ce acestea se desfășoară. Vergilius, în timp ce descrie flota incendiată ca fiind imună la foc din cauza binecuvântării lui Cybele, apelează la act inventat retroactiv de tip deus ex machina. Deus ex machina înseamnă literal "zeul din mașină" și este un instrument folosit pentru a se soluționa o situație aparent imposibilă de rezolvat altfel decat prin intermediul unei acțiuni divine spontane. Este ciudat că nu ni s-a spus despre imunitatea corăbiilor mai dinainte, având în vedere că ni s-a precizat, de exemplu, că atunci când troienii își vor mânca propriile mese, ei vor ști că au ajuns la destinația lor finală.
Chiar și mai stranie este transformarea miraculoasă a corăbiilor troiene în nimfe ale mării. Deși este un rezultat al lucrărilor zeilor, acest fapt nu aduce absolut nici un beneficiu troienilor. Nimfele de mare nu sunt potrivite pentru a naviga, așa că troienii își pierd flota în ciuda intervenției divine în favoarea lor. Latinii, așadar, își îndeplinesc misiunea de a face flota troiană inutilă, ceea ce duce la concluzia că troienii sunt incapabili să fugă din bătălie navigând pe mare. Ei sunt acum țintuiți de pământ, și este sigur că următoarele evenimente din epopee vor avea loc în Italia.
Din punct de vedere estetic, transformarea vaselor troiene în nimfe de mare este, totuși, un final sublim al călătoriei flotei care, încă de la început, a fost lovită de încercări și dezastre constante. A se scufunda în flăcări în vreme ce erau ancorate la mal ar fi fost o soartă nedemnă pentru corăbiile care înduraseră atâtea vitregii pe mare. Metamorfoza lor de sub ape dovedește statutul lor ritual sau eroic din război.
Vergilius flirtează cu ideea înfrângerii troienilor când, după ce Turnus are acces înlăuntrul fortăreței lor, pretinde că, dacă el ar fi putut deschide porțile acesteia, lăsându-și forțele armate să pătrundă în interiorul acesteia, latinii ar fi câștigat astfel de îndată războiul. Prin sublinierea posibilităților altor rezultate ale confruntării, Vergilius înalță forță dramatică a bătăliei și îi indică pe latini ca inamici ipotetic devastatori. Totodată, autorul sugerează că Turnus, cu toată strategia și viclenia sa, nu este pe atât de puternic pe cât pare.
Eneida lui Vergilius - Toate cele 12 cărți | Rezumat și analiză
În cartea a noua, Vergilius evidențiază paralele cu Odiseea și Iliada. Turnus, de exemplu, pretinde că se află în aceeași situație dificilă ca și regele grec Menelaus: un troian i-a luat lui Turnus mireasă, aproape la fel cum prințul troian Paris îi furase soția lui Menelaus, Elena, iscând astfel războiul troian. Turnus se laudă că nu va avea nevoie să folosească înșelătoria calului de lemn, cum procedase Ulise pentru a intra în Troia. Mai curând, clamează el, latinii îi vor învinge în mod direct pe troieni. Știind rezultatul predestinat al războiului, Turnus își prezice, de fapt, soarta sa nefericită. Pot fi similarități între între conflictul greco-troian și cel latino-troian, dar finalurile lor nu sunt aceleași. Zeii au oferit semne clare că cel de-al doilea se va schimba în favoarea lui Enea, însă Turnus alege să le ignore, neglijându-le. Turnus este un războinic neînfricat care este prea încrezător în abilitățile sale (o caracteristică care, când este combinată cu sfidarea puterilor divine, este cunoscută drept "hibris"), fie se resemnează cu rolul său de pur obstacol distructiv al troienilor.
Incursiunea nefericită a tinerilor soldați Nisus și Euryalus reprezintă un contrapunct pătrunzător al succesului troienilor în a-și apăra fortăreața. Vitejia lor tinerească este sortită eșecului din cauza dorinței lui Euryalus de a câștiga premii înainte de sfârșirea misiunii lor. Ei ar fi putut să ajungă ușurință să elimne câțiva latini și să-și croiască drum prin pădure în scurt timp. În loc de asta, Euryalus este preocupat să obțină prăzi de război, facilitându-le latinilor să pună mâna pe el. Voința lui Nisus de a-și sacrifica viața pentru prietenul său este nobilă dar întru totul inutilă, de vreme ce nu are cum să-l salveze pe Euryalus, deși ajunge să-l înjunghie pe ucigașul acestuia pe când își află propria moarte. În nararea acestui episod, Vergilius își demonstrează talentul de dramatizare a naturii impulsive, emoționale a prieteniei și loialității.
Niciun comentariu: