Jean-Paul Sartre despre existențialism și libertate

 Jean-Paul Sartre este unul dintre cei mai importanți filosofi din toate timpurile. În ciuda faptului că opera sa a fost supusă unei critici considerabile de-a lungul anilor, teoriile sale despre existențialism și libertate i-au consolidat locul printre cei mai influenți filosofi occidentali ai secolului al XX-lea și nu numai.   

                          

Născut la Paris, pe 21 iunie 1905, Sartre, în lucrările sale timpurii, s-a focalizat pe teme ale existențialismului, un lucru evident în primul său roman, "Greața", și în eseul său de mai târziu, "Existențialism și umanism". După ce a petrecut nouă luni ca prizonier de război german în 1940, Jean-Paul Sartre a început explorarea semnificației libertățîi și liberei voințe, și a scris principala sa lucrare filosofică, "Ființa și neantul", un eseu filosofic despre ontologie. 

Angoasa libertății

"Omul este condamnat să fie liber fiindcă, odată aruncat în lume, este responsabil pentru tot ce face."

Jean-Paul Sartre

Sartre credea că ființele umane trăiesc într-o angoasă constantă, nu numai pentru că viața este nefericită, ci și pentru că suntem "condamnați să fim liberi". În vreme ce circumstanțele nașterii și creșterii noastre sunt în afara controlului nostru, el gândea că de îndată ce devenim conștienți de sinele nostru, în cele din urmă, avem de făcut alegeri, alegeri care definesc însăși "esența" noastră. Teoria existențialistă a lui Sartre afirmă că "existența precede esența", căci numai prin a exista și a acționa într-un anumit fel dăm înțeles vieților noastre.

Potrivit lui Jean-Paul Sartre nu există un model fix despre cum ar trebui să fie o ființă umană și nici măcar Dumnezeu nu ne dă nouă un țel în viață. De aceea, sarcina de a ne defini pe noi înșine și, prin extensie, a defini umanitatea, cade drept pe umerii noștri. Această lipsă a unui țel predefinit, împreună cu o existență absurdă, care ne oferă alegeri infinite, este ceea ce Sartre atribuie "angoasei libertății". 

Cu nimic care să ne restricționeze, avem opțiunea să întrăm în acțiune pentru a deveni cine vrem să fim și să ducem viață pe care vrem să o trăim. Conform lui Sartre, fiecare alegere pe care o facem ne definește și, în același timp, ne revelează ceea ce credem că ar trebui să fie o ființă umană. Iar această povară incredibilă pe care omul liber trebuie să o poarte este ceea ce-l cufundă într-o  angoasă constantă. 

Traiul în rea credință

"Orice a fost configurat, cu excepția a cum să trăiești."

Jean-Paul Sartre

Jean-Paul Sartre descrie și ideea trăirii fără urmărirea libertățîi. Fenomenul oamenilor care acceptă ca lucrurile trebuie să fie trăite într-un anumit fel și, în consecință, refuzând să recunoască ori să urmeze opțiuni alternative, a fost ceea ce el a numit "traiul în rea credință". Conform lui Sartre, oamenii care se conving pe ei înșiși că trebuie să facă un anumit tip de muncă, particular, sau să viețuiască într-un anumit oraș, trăiesc într-o rea, proastă credință. 

Aristotel despre căile cunoașterii

În "Ființa și neantul", renumitul discurs al lui Sartre despre ontologia fenomenologică, el explică acest concept de rea credință prin exemplul unui chelner care este atât de afundat în munca sa încât se consideră a fi mai întâi un chelner decât o ființă umană liberă. Chelnerul acesta este mai întâi chelner decât o ființă umană liberă. Chelnerul este atât de convins că slujba sa prezentă este tot ceea ce poate face, că este tot ce este menit să o facă, încât nu-și ia niciodată în considerare opțiunea de a face orice altceva în viață. 

Sartre credea că numai noi singuri suntem responsabili pentru orice din ceea ce suntem cu adevărat, și că prin înfrânarea explorării milioanelor de posibilități pe care ni le dăruiește viața, numai noi înșine suntem responsabili pentru restricționarea libertății noastre. "Suntem lăsați singuri, fără nici o scuză", a spus el. 

Furia împotriva mașinii

 Un ardent adept al școlii marxiste de gândire, Sartre vedea banul ca pe ochiul dracului, un factor care îngrădește libertatea unei persoane. Nevoia de bani, spunea el, este scuză pe care și-o găsesc oamenii pentru ei înșiși atunci când se închid ideii de a explora opțiunile neconvenționale ale existenței. 

Consimțământul societățîi de a pune banii pe primul loc l-a înfuriat, capitalismul fiind sistemul politic pe care l-a învinovățit pentru acest comportament. Sartre asemăna capitalismul cu o mașină care prinde oamenii în angrenajul capcană al unui ciclu de muncă în joburi care nu le plac, astfel încât să-și poată cumpăra lucruri de care nu au nevoie. Această năzuință de a avea lucruri materiale, a argumentat Sartre, nu există în realitate, fiind, mai degrabă, o formă care-i conduce pe oameni spre negarea libertății lor și ii determină să trăiască în alte moduri decât cele autentice, nesăbuite. Jean-Paul Sartre a fost un oponent declarat al capitalismului și a luat parte la mai multe proteste pariziene contra sistemului, în 1968. Că marxist l-a admirat pe Fidel Castro și Che Guevera, fără a ști ororile comise de aceștia în țările lor.

"Nu știm ce vrem și, totuși, suntem responsabili pentru ceea ce suntem, acesta este adevărul."

Jean-Paul Sartre

Până la urmă, Sartre a fost un umanist care a dorit să ne elibereze din cătușele pe care ni le-am pus noi înșine, și să ne atingem potențialul nostru extraordinar. A vrut de la noi să ne recunoaștem libertatea, să nu fim limitați de definiția limitată, populară a realității, să ne ducem viața pe care am dori, veritabil, să o trăim. 

Albert Camus: Mitul lui Sisif și lipsa de noimă a vieții