12 noiembrie: Ziua Șobolanului sau Șoarecelui Îndrăgit
Ziua Șobolanului sau Șoarecelui Îndrăgit este celebrată an de an pe 12 noiembrie. Desigur, ne putem întreba de ce unii oameni sărbătoresc astfel de creaturi murdare și purtătoare de boli, în stare să sperie cel puțin jumătate din populația Terrei. De fapt, zic unii, astfel de rozătoare nu sunt deloc dăunătoare, sunt, de fapt, adorabile și istețe, fiind de aceea îndreptățite să fie adoptate și iubite.
Printre șobolanii și șoriceii astfel îndrăgiți se află la loc de cinste șobolanul brun sau comun (Rattus norvegicus) și șoarecele de casă (Mus musculus) domesticiți. Se spune că sunt afectivi, preferați de copii și că nu necesită la fel de multă grijă și atenție precum câinii și pisicile.
"American Fancy Rat and Mouse Association" (AFRMA) / "Asociația Americană a Șobolanului și Șoarecelui Îndrăgit" promovează aceste animale ca unele de companie pentru oricine.
11 noiembrie: Ziua Sfântului Martin
AFRMA este un club internațional non-profit fondat în 1983, care are obiectivul de a promova și încuraja adoptarea și creșterea unor astfel de animale. Pentru a realiza asta, organizația educă publicul despre carateristicile pozitive ale acestora ca animale de companie și furnizează informații despre îngrijirea corespunzătoare a lor.
Spectacole de competiție, asemănătoare celor ale câinilor, pisicilor și iepurilor, sunt dedicate lor de patru ori pe an în California de Sud. Animalele sunt dresate să facă tot felul de lucruri, trucuri, iar juriile le evaluează pe baza standardelor oficiale pentru fiecare specie.
Niciun comentariu: