3 decembrie: Ziua Sfântului Francisc Xavier
Ziua Sfântului Francisc Xavier (Francisco de Xavier) este o sărbătoare ce comemorează și onorează anual dedicarea și râvna pe care Sfântul Francisc Xavier le-a arătat de-a lungul misiunii sale misionare creștine din Europa și Asia.
Trupul sfântului este în prezent prezervat la situl Patrimoniului Mondial al Unesco de la Bazilica lui Iisus Născut din Goa care, cu prilejul sărbătorii, este vizitat de pelerini creștini din toată lumea.
Francisc Xavier s-a născut în Xavier, regatul Navarra, pe 7 aprilie 1560, într-o familie prosperă de fermieri, care a avut mult de suferit în decursul războiului cu Aragonul. Francisc a călătorit pentru studii la Paris, unde l-a cunoscut pe Ignațiu de Loyola, care l-a convins să ducă o viață sfânta și să devină preot. Francisc a ezitat la început, îndemnându-l pe Ignațiu să-și pună întrebarea vestită în zilele noastre, "Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?" (Matei 16:26).
Francisc și Ignațiu au fost fondatorii Societății lui Iisus, cunoscută ca cea Iezuită. Au făcut jurăminte de sărăcie, castitate și supunere papei. De asemeni, au promis să viziteze Tară Sfântă pentru a-i converti pe necredincioși. În martie 1540, Francisc Xavier a plecat din Roma către Indii.
Devenirea sa ca, probabil, cel mai important misionar după Sfântul Pavel, s-a petrecut cumva, aparent din întâmplare. Nu a ales inițial să fie misionar dar, când unul dintre el și Ignațiu urma să fie selectat pentru această misiune, cel de-al doilea s-a îmbolnăvit, și l-a îndemnat pe Francisc să-i ia locul.
2 decembrie: Ziua Mondială de Alfabetizare Digitală
În decursul următorilor 12 ani, Francisc Xavier a coordonat mai multe misiuni în străinătate, în principal în Imperiul Portughez al Mozambicului, Malacca și Goa. A fost cel dintâi misionar creștin care a mers în Japonia, apoi în Borneo și insulele Moluccan.
A fost numit apostol al Indiilor pentru activitatea sa evanghelistă. Francisc Xavier a murit din cauza febei pe insula Shangchuan, pe 3 decembrie 1552, pe când se pregătea să navigheze spre China, pentru a-și continua munca misionară.
Pe 23 martie 1922, Sfântul Francisc Xavier a fost canonizat de papa Grigore al XV-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu