Kierkegaard: O parabolă despre mesajul Crăciunului

 Teologul și filosoful danez Søren Kierkegaard a încercat să descrie mesajul Crăciunului în parabola "Regele și fata umilă",  referitoare la nașterea, apariția pe lume a lui Iisus, despre Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei spunea, "El a devenit ceea ce suntem astfel încât să devenim ceea ce este El". 

Parabola regelui și a fetei umile

A fost odată un rege care era îndrăgostit de o fată umilă. Era un rege ce provenea dintr-un arbore genealogic excepțional. Era un rege deasupra regilor, cu o putere care-i făcea pe toți oamenii să se plece înaintea lui. Oamenii de stat tremurau la auzul poruncilor lor. Nimeni nu îndrăznea să sufle vreo vorbă împotriva sa, căci avea forța de a zdrobi pe toți cei care i se opuneau. Bogăția proprietăților sale era de necuprins. Primea zilnic tributuri de la regi mai slabi care sperau să intre în grațiile sale.      

Și, totuși, acest rege atotputernic era topit de dragostea sa pentru o față umilă, care trăia în cel mai sărac sat din regatul său vast. Tânjea să meargă la această fată și să-i mărturisească iubirea pe care i-o purta, dar în această privință s-a confruntat cu o dilemă: Cum anume să-și declare dragostea?  Desigur, ar fi putut să apară în fața ei în veștmintele sale splendide și înconjurat de garda sa regală, gata să o poarte departe de casa ei, într-o caleașcă încrustată cu aur și pietre prețioase. Ar fi putut să o aducă la palat, să-i incoroneze capul cu bijuterii și să o îmbrace în cele mai fine mătăsuri. Cu certitudine, ea nu ar fi rezistat acestui tip de cerere în căsătorie, întrucât nimeni nu cuteza să se împotrivească voinței regelui.

Dar, în acest caz, l-ar fi iubit pe el?

Ar fi putut să-i spună că-l iubește. Ar fi putut să fie uluită de strălucirea să regală și să se cutremure la gândul de a fi binecuvântată cu o astfel de oportunitate uimitoare. Ar fi putut să-și zică ei înseși că ar fi proastă să respingă o astfel de cerere regală în căsătorie. Dar, l-ar fi iubit pe rege sau ar fi petrecut întreaga  ei viață supunându-se unei îndatoriri găunoase, întreținând în suflet un dor secret pentru viața pe care o lăsase în urmă sa? L-ar fi iubit ea ori ar fi regretat clipa în care a ajuns înaintea grandorii copleșitoare a regelui? 

Sau ar fi fost fericită alături-l de el, iubindu-l pentru el însuși, și nu pentru titlul, bogățiile și puterea lui?

Regele nu voia o soție care să se poarte ca o supusă față de deciziile sale, agățându-se de cuvintele sale și nevrând nimic altceva decât să fie de acord cu ceea ce spunea ori făcea el. În loc de asta, își dorea o egală, o regină a cărui dragoste pentru el să nu aibă restricții sau limitări. Voia pe cineva egal, care să i se adreseze tot timpul fără vreo ezitare. Dragostea lui pentru fata umilă trebuia să însemne egalitate cu ea. Năzuia la o relație cu o femeie care nu avea nici bariere, și nici ziduri, în care el nu era un rege și ea nu era o biată supusă a coroanei. 

Iubirea împărtășită între ei ar fi traversat, astfel, hăul ce amenință să-i țînă despărțiți, aducând laolaltă regele și țărăncuța, și făcându-i inegalabil de egali. Pe scurt, voia că fata să-l iubescă pentru el însuși, și din nici un alt motiv. 

Soren Kierkegaard: Împotriva gloatei

Trebuia să găsească o cale de a cuceri dragostea fetei, fără a o copleși și fără a-i distruge voința ei liberă de a alege. Regele și-a dat seama că pentru a câștiga inima fetei avea numai o singură opțiune. Trebuia să devină asemeni ei, fără putere ori bogații, și fără titlul de rege. Numai atunci ar fi fost ea capabilă să-l vadă ca ce era și nu din prisma poziției sale înalte. Trebuia să devină egalul ei pentru a realiza asta, era necesar să se lepede de tot ce avea.

Așadar, într-o noapte, după ce toți cei din castel adormiseră, și-a pus deoparte coroana de aur și și-a scos de pe degete inelele de conducător al regatului. S-a dezbrăcat de hainele regale din mătase și in, și și-a pus pe el straiele obișnuite ale celor mai sărmani oameni din regat. Plecând pe ușa de acces a servitorilor, regele și-a părăsit coroana, castelul și regatul, lăsându-le înapoia sa. Atunci când soarele următoarei zile a răsărit, fata a ieșit din modesta sa colibă și a dat cu ochii de un străin, un bărbat obișnuit, cu ochi plini de bunătate, care i-a cerut șansa de a vorbi cu ea și, în timp, de a o curta pentru a o cere în căsătorie. 

Iar această curte continuă încă...

Mesajul din parabola lui Søren Kierkegaard este aidoma celui exprimat de Apostolul Pavel,  consemnat în Filipeni, Capitolul 2, 6-7: "El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.  S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor."

O eternitate în care să te căieşti | O poveste de Soren Kierkegaard