Paulo Coelho: O poveste de Crăciun
O legendă medievală ne spune că în țara pe care o cunoaștem azi ca Austria, familia Burkhard, formată din soț, soție și un copil, obișnuia să distreze oamenii de Crăciun recitând poezii, cântând străvechi balade ale trubadurilor, și făcând jonglerii. Desigur, nu le rămânea niciodată vreun ban pentru a cumpăra cadouri, dar bărbatul îi zicea mereu fiului său:
"Știi de ce sacul lui Moș Crăciun nu ajunge nicicând să fie gol, deși există atât de mulți copii în lume? Întrucât ar putea fi plin de jucării însă, uneori, există sunt lucruri mai importante de dăruit, pe care le numim "cadouri invizibile". Într-o casă marcată de neînțelegeri, Moș Crăciun încearcă să aducă armonie și pace în cea mai sfântă noapte a Creștinătății. Acolo un lipsește dragostea, plantează o sămânța de credință în inimile copiilor. Acolo unde viitorul pare să fie întunecat și nesigur, el aduce speranță. În cazul nostru, în ziua următoare a vizitei pe care ne-o face Moș Crăciun, suntem fericiți că suntem pe mai departe în viață și ne facem munca, care le oferă oamenilor fericire. Să nu uiți niciodată asta."
Timpul s-a scurs, băiatul a crescut și, într-o zi, familia a trecut prin fața impresionantei mănăstiri Melk, ce tocmai fusese construită. Tânărul Burkhard și-a dorit să devină călugăr. Familia a înțeles și a respectat dorința băiatului. Au bătut la poarta mănăstirii și au fost întâmpinați cu generozitate de călugări, care l-au acceptat pe tânărul Burkhard ca novice.
A sosit, mai târziu, Ajunul Crăciunului. Și, exact în acea zi, s-a petrecut un miracol special la Melk: Maica Domnului, purtându-l pe pruncul Iisus în brațe, a decis să coboare pe pământ pentru a vizita mănăstirea.
Toți călugării s-au aliniat și fiecare dintre ei a stat cu mândrie în fața Fecioarei Maria, încercând să-i aducă omagii Ei și Fiului său.
Plânsul deşertului - O poveste de Paulo Coelho
Și, la capătul șirului de călugări, tânărul Burkhard aștepta cu nerăbdare să-i vină rândul. Părinții săi fuseseră oameni simpli, și tot ce îl învățaseră fusese să arunce mingi în aer și să facă niște jonglerii.
Când i-a venit rândul, ceilalți călugări au vrut să pună capăt omagierii, de vreme ce fostul jongler nu avea nimic important de adăugat și putea chiar păta imaginea mănăstirii.
Cu toate astea, adânc în inima sa, simțea și el nevoia de a dărui ceva din el însuși lui Iisus și Fecioarei Maria. Simțindu-se foarte rușinat înaintea privirilor pline de reproș ale fraților săi, el a scos niște portocale din buzunarul său și a început să le azvârle în aer și să le prindă în mâinile sale, creând un frumos cerc în văzduh.
În acea clipă, pruncul Iisus, stând în poala Maicii Domnului, a început să bată din palme cu bucurie. Și numai către tânărul Burkhard și-a întins mâinile sale Fecioara pentru a-l lăsa să țină pruncul zâmbind pentru câteva clipe.
Text bazat pe o poveste medievală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu