1 ianuarie: Ziua Euro
Ziua Euro este marcată în fiecare an ca o comemorare a vremii când 11 națiuni au adoptat valuta euro, inițiind o nouă epocă din istoria Europei. Ideea unei valute europene comune s-a ivit în 1929, dar euro a început să existe abia după 70 de ani. În prezent este utilizat în 19 state din Uniunea Europeană, și alte câteva din afara acesteia, precum Andorra, Monaco, Vatican.
Ideea unei singure valute pentru continentul european a fost propusă de Gustav Stresemann, în 1929, ca o consecință a efectelor ulterioare ale primului război mondial, când au fost create mai multe națiuni europene, ceea ce a condus la o mai sporită divizare economică.
Uniunea economică și monetară dn Europa a prins rădăcini în 1969, când Consiuliul Europei a însărcinat primul ministru al Luxemburgului, Pierre Werner, să dezvolte planuri pentru reducerea volatilității ratei de schimb a valutei. Cu toate astea, aceste proiecte de uniune au fost înfrânate când SUA a retras susținerea în aur a dolarului, influențând major toate valutele lumii.
În 1979, proiectul a fost revitalizat de introducerea Sistemului Monetar European, în scopul stabilizării ratelor de schimb și contracarării inflației prin rate de schimb de Unitatea Monetară Europeană. În 1988, la summit-ul Consiliului Europei, a fost propusă cooperarea monetară cu o bancă centrală. Comisia Europeană, Franța și Italia au fost de acord cu acest lucru, însă Marea Britanie s-a opus. Asta nu a împiedicat, însă, alți lideri europeni să semneze tratatul de la Maastricht pe 7 ianuarie 1992, formând astfel Uniunea Europeană.
Numele "euro" a fost adoptat pentru noua valută în 1995, iar data de 1 ianuarie 1999 a fost stabilită ca cea de lansare a acestui sistem monetar. La miezul nopții din 1 ianuarie 1999, euro a fost introdus în formă non-fizică, iar valutele națiunilor participante au încetat oficial să existe, deși forma lor fizică (monede și bancnote) au continuat să fie utilizată până pe 1 ianuarie 2002, când au fost înlocuită de euro.
Niciun comentariu: