Ce înseamnă "Gândesc, deci exist" | Cogito Ergo Sum
Afirmația lui Rene Descartes "Gândesc, deci exist" / "Cogito Ergo Sum" este una dintre cele mai vestite din filosofie. Ce înseamnă aceasta, de fapt?
Descartes este adeseori numit "părintele filosofiei moderne" din cauza abordării sale revoluționare a investigației filosofice. A fost unul dintre cei mai notabili filosofi care au abandonat întru totul aristotelianismul scolastic, o școală de gândire care dominase învățământul european vreme de secole.
De asemeni, a dezvoltat o teorie modernă a dualismului minte-trup și a promovat o nouă metodă de știință, fundamentată pe experimente și observații științifice.
Oricum, Descartes este cel mai cunoscut printre filosofi pentru sistemul său de îndoială metodică (dubiu cartezian). Așa cum vom vedea, era foarte sceptic în privința oricăror pretenții de aflare a adevărului de către filosofii trecuți. Totodată, se îndoia de dogma prezentată ca și adevăr de autoritățile religioase din secolul al XVII-lea.
Descartes punea sub semnul întrebării chiar și viabilitatea simțurilor și facultăților cognitive noastre individuale. Așadar, care este adevărul? Există vreo ceva care poate fi privit cu încredere și acceptat ca fapt? Aceste întrebări l-au condus pe Descartes, în cele din urmă, să dezvolte unul din cele mai vestite sale dictate: "Cogito Ergo Sum" sau "Gândesc deci exist".
Viața lui Rene Descartes
Rene Descartes (1596-1650) a fost un matematician, om de știință și filosof francez. S-a născut și a crescut în Franța, dar a călătorit frecvent în Europa și și-a petrecut cea mai mare parte a lucrului său în Olanda.
Descartes a fost binecunoscut în decursul vieții sale pentru disponibilitatea de a deschide dialoguri cu alți filosofi. A invitat alți gânditori să publice răspunsuri, replici față de lucrările sale și, apoi, le-a adunat și le-a dat, la rândul său, răspunsuri. După o carieră academică de success, Descartes și-a petrecut ultimul an din viață, în Suedia, ca tutore al reginei Christina (deși, se pare că nu se înțelegea prea bine cu acesta). A murit din pricina pneumoniei în februarie 1650.
Descartes și "Meditații despre filosofia prima"
În 1641, Descartes a publicat ale sale "Meditații despre filosofia prima". Și-a scris lucrarea în limba latină, această conțînând răspunsuri critice ale unor gânditori incluzându-i pe Thomas Hobbes și Pierre Gassenti, însă și replici ale lui Descartes date acestora.
"Meditațiile" sunt importante pentru că ele au pus baza epistemiologiei lui Descartes. Acesta căuta un anumit tip de cunoaștere la care unii academicieni se refereau ca și "cunoașterea perfectă". Descartes o descrie în Meditații astfel: "De îndată ce gândim că percepem corect ceva, suntem convinși spontan că acest ceva este adevărat. Dacă această convingere este atât de fermă încât este imposibil pentru noi să avem vreodată orice motiv pentru a ne îndoi de ceea ce suntem convinși, atunci nu mai avem pe mai departe întrebări pe care să ni le punem: Avem orice ne putea lipsi rațional."
Marele Lanț al Ființei | Ierarhia ființelor și lucrurilor din univers
Descartes credea că acea cunoaștere perfectă ne cere să nu avem niciodată orice motiv de a ne îndoi de ea. Cu late cuvinte, absența îndoielii este ceea ce face perfectă cunoașterea. Acesta este un standard foarte înalt de aplicat oricărei afirmății despre un fapt presupus. Cu toate astea, în Meditații, Descartes persistă în încercarea de stabili variate repere ale cunoașterii pe care ne putem baza cu o certitudine absolută.
"Cogito Ergo Sum" sau "Gândesc, deci exist" în Meditații
În prima parte a Meditațiilor, Descartes se ocupă în mare măsură de stabilirea a cum și de ce orice ne asumăm ca fiind adevărat poate fi pus la îndoială. El afirmă că toate gândurile sale pot fi greșite. Din fericire, ajutorul este la îndemână. Vine sub forma a lui său "Cogito Ergo Sum", la care se va referi de aici înainte ca și "Cogito".
La debutul celei de-a doua Meditații, Descartes observa următoarele:
"M-am convins pe mine însumi că nu există absolut nimic în lume, nici cer, nici pământ, nici minți, nici trupuri. Nu decurge de aici că eu, de asemeni, nu exist? Nu: dacă m-am convins pe mine însumi de ceva atunci, în mod cert, exist. Dar este un amăgitor al puterii supreme, unul viclean care, deliberat și constant, mă înșeală?
În acest caz, de asemeni, fără îndoială, dacă el mă amăgește și întreprinde tot ce poate ca să mă însele, nu mă va face niciodată să cred că sunt nimic atâta vreme cât eu gândesc că sunt ceva. Așadar, după ce am luat în considerare orice ca adevărat întru totul, trebuie, în final, să concluzionez că acesta propoziție, "exist", este în mod necesar adevărată oricând este pusă înaintea mea sau este concepută în mintea mea."
Să descâlcim puțin acest pasaj. Descartes se intreabă mai întâi dacă poate fi sigur că el există. Dar, apoi, realizează că acest lucru este neîndoielnic, întrucât dacă se poate convinge pe el însuși de ceva, atunci el trebuie să existe.
După aceea, Descartes argumentează că dacă un demon atotputernic, malefic, încearcă să-l înșele făcându-l să gândească faptul că există când, de fapt, nu există, Descartes ar trebui să existe, în primul rând, pentru ca demonul să încerce să-l înșele. De aceea, oricând el gândește, el există.
Descartes și-a clarificat mai târziu această vestită poziție a vestitului său "Cogito" prin zicala filosofică "Gândesc, deci exist".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu