Cenușa: Simbol și semnificație

 În multe civilizații străvechi se credea că cenușa, ceea ce rămâne după ce focul mistuie orice, conține puterile concentrate a ceea ce a ars. Pe de altă parte, cenușa este un simbol al naturii trecătoare, tranzitorii a tuturor formelor pământene.

Cenușa era prezenta, desigur, în ritualuri ale morții și renașterii. În rituri ale pubertății ale societăților care nu și-au dezvoltat utilizarea scrisului, candidații sunt frecvent "prăfuiți" cu cenușă, pentru a li se da o înfățișare fantomatică.

În civilizațiile mediteraneene, cenușa este un simbol al morții, purificării și reflecției asupra naturii efemere a vieții pe pământ.   

                               

Ca un semn al doliului, egiptenii și grecii își acopereau capetele cu cenușă, stăteau sau se rostogoleau în cenușă. Arabii și evreii aveau obiceiuri similare.

În același timp, era atribuită o putere purificatoare cenușii animalelor sacrificate, poate din cauza proprietății de curățare a leșiei făcute din cenușă.

Cenușa omului de stat Solon a fost împrăștiată pe insula Salamis pentru a-l lega etern de Atena. Cenușa presupuselor vrăjitoare era aruncată în râuri pentru a se risipi orice urmă a existenței lor și a se impiedica revenirea lor printre oameni ca stafii.

Cenușa simbolizează nu numai umilința, doliul și penitența, ci și speranța. Pasărea Phoenix este purificată de flăcări și aceasta se înalță reîntinerită, reînvigorată, din propria sa cenușă. Rozacrucienii spuneau că forma unei flori poate fi complet refăcută, reconstruită din cenușa rămasă în urma arderii sale.

Utilizarea liturgică a cenușii își are originea în timpurile din Vechiul Testament. De exemplu, în cartea Esterei, Mardoheu și-a pus pe el pânză de sac și cenușă când a auzit de decretul lui Ahaşveroş (sau Xerxes, 485-464 î.Hr.) al Persiei de a omorî toți evreii din Imperiul persan (Estera 4:1). Iov, a cărui poveste a fost scrisă între secolul al VII-lea și secolul al V-lea î.Hr.) s-a pocăit în țărână și cenușă (Iov 42:6). Profețind despre captivitatea babiloniană a Ierusalimului, Daniel (circa 550 î.Hr.) a scris, "Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă." (Daniel 9:3). 

În secolul al V-lea î.Hr., după avertizarea lui Iona, locuitorii orașului Ninive au proclamat un post, iar aceștia s-au îmbrăcat cu toții în saci, și însuși împăratul de aici s-a acoperit cu un sac și a șezut în cenușă (Iona 3:5-6). Aceste exemple din Vechiul Testament evidențiază o practică de folosire a cenușii, cat și înțelegerea specifică a simbolismului său. 

Însuși Iisus a vorbit despre cenușă. Referindu-se la orașele care au refuzat să se căiască, deși fuseseră martorele minunilor și auziseră veștile bune aduse de Iisus: "Vai de tine, Horazine!” , a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă." (Matei 11: 21). 

Crucea Ierusalimului: Simbol şi semnificaţie

Biserica timpurie a continuat utilizarea cenușii pentru aceleași motive simbolice. În cartea sa, "De Poenitentia", Tertullian (circa 160-220) a prescris că penitentul trebuie "să trăiască fără bucurie, în asprimea pânzei de sac și mizeriei cenușii". Eusebius (260-340, vestitul istoric timpuriu al bisericii, a amintit în a sa "Istoire a bisericii" cum un apostat pe nume Natalisa venit la papa Zefrinius înveștmantat în sac și cu cenușă pe el, rugându-l să-i dea iertarea. Totodată, în această perioadă, celor cărora li se cerea să facă penitență publică, preotul le presăra cenușă peste cap. 

În Evul Mediu, oamenii care erau pe cale să moară erau întinși pe pământ, punându-li-se deasupra un sac presărat cu cenușă. Preotul binecuvanta muribundul cu apă sfințită zicând, "Amintește-ți că ești țărână și în țărână te vei întoarce". 

În cele din urmă, folosirea cenușii a fost adoptată pentru a se marca începutul postului Paștelui, celor 40 de zile (fără duminici) de pregătire pentru Paște. 

În prezent, în biserica catolică, în liturghia pentru Miercurea Cenușii, se folosește de cenușa făcută din ramurile de palmier arse în duminica de Florii din anul anterior. Preoții o binecuvântează și o plasează pe frunțile celor credincioși, făcând semnul crucii și spunând "Aminteşte-ţi, omule, că eşti ţărână şi în ţărână te vei întoarce" ori "Îndepărtează-te de păcat și fii credincios Evangheliei". 

Crucea - Simbol și semnificație