Mătura: Simbol și semnificație
Mătura a fost înzestrată din vremuri străvechi cu simboluri semnificative și, în superstiții, cu puteri magice. Povestea ucenicului de vrăjitor care transformă o matură într-o slugă care să care în locul său găleți cu apă datează din epoca clasică și derivă din motive egiptene.
Urmând o veche superstiție, Pitagora a spus că este interzis să se pășească peste o mătură.
Ca parte a festivalului atenian Anthesteria, sufletele celor morți vizitau casele celor în viață și erau primite cu ospitalitate, dar erau date apoi afară prin curățarea locuințelor cu o mătură.
În China antică nu trebuia să se lase o matură în casa unui muribund, ca nu cumva această persoană să se întoarcă pe lume ca o fantomă cu părul lung bântuindu-i pe cei în viață. Jucătorii împătimiți evitau, de asemeni, măturile, având credință că acestea le puteau "mătura" norocul. Pe de altă parte, zeița chinezească a apei limpezi, onorată cu prilejul Anului Nou, era prețuită pentru măturarea și îndepărtarea norilor.
Europenii se focalizau în special pe forța vitală care credeau că emană din ramurile măturii; acesteau erau considerate că având capacitatea de a apăra față de vremea rea. Din acest motiv, pe acoperișuri, erau amplasate așa-numite "maturi ale vrăjitoarelor".
Cenușa: Simbol și semnificație
Desigur, mătura era un simbol și un atribut al vrăjitoarelor, care zburau pe ea după ce-și frecau pielea cu uleiuri speciale, magice.
În străvechiul Mexic avea loc un festival al măturii, Ochpaniztli, dedicat zeiței pământului Teteo-innan, care mătura și îndepărta bolile, afecțiunile.
În iconografia creștină, mătură este asociată cu Sfânta Marta și Sfânta Petronilla, sfintele patroane ale angajaților caselor, gospodăriilor.
Superstiţii despre mătură şi măturat

Niciun comentariu: