10 martie: Ziua Internațională a Cimpoiului

 Ziua Internațională a Cimpoiului este celebrată anual pe 10 martie, pentru a se celebra un instrument muzical care datează din anii 400 î.Hr. și se crede că originează din Egipt. Cimpoaiele sunt instrumente distincte și unice, care au rezervat un loc special în culturile din anumite părți ale Europei, precum Scoția, Irlanda și chiar România.


Cimpoiul este un instrument muzical de suflat consistând din mai multe părți, incluzând țeava de suflare pentru furnizarea aerului (suflaciul), burduful, bazoiul ori mijlocariul, și luleaua rasuflatoare sau caraba. Prin presiunea constantă a brațului, aerul adunat în burduf este condus spre fluierele cimpoiului: caraba, un fluier labial pe care se cântă melodia și bâzoiul, care emite isonul pe fundamentală sau cvintă.               

               

10 martie: Ziua Internațională a Cimpoiului

În partea timpurile a celui de-al doilea mileniu, au început să apară mărturii clare despre cimpoaie în arta plastică și iconografia europeană. De asemeni, au fost o temă pentru scaunele corului din biserici ale sculpturilor din Europa între finele secolului al XV-lea și debutul secolului al XVI-lea.


Andy Letcher și Cassandre Balosso-Bartin au cofondat Ziua Internațională a Cimpoiului împreună cu Organizația Internațională a Cimpoiului și Societatea Cimpoiului. Din 1986, Societatea Cimpoiului a fost implicată activ în adunarea laolaltă a cimpoierilor în scopul prezervării istoriei și practicii cimpoitului. Cassandre a venit cu ideea de organizare a unei Conferințe a Cimpoiului ca parte a eforturilor sale de a promova diversitatea cimpoaielor către o audiență extinsă.


Prima Conferință Internațională a Cimpoiului, care a strâns împreună muzicieni și creatori ai instrumentului din toată Europa a lansat Ziua Internațională a Cimpoiului. 


Cu acest prilej, cimpoieri din toată lumea sărbătoresc acest eveniment, și au loc sărbători locale în locuri precum Harvard (SUA), Glasgow (Marea Britanie), Haningel (Suedia), Minsk (Bielorusia), Iran și Nigeria.


Repere din istoria Zilei internaționale a Cimpoiului


- 1544: Prima menționare a cimpoiului irlandez apare în descrierea asediului lui Bologne, de către regele Henric al VIII-lea, la care au fost prezente trupe irlandeze.


- 1746: Cântatul la cimpoi este interzis în Scoția, parțial din cauza conexiunii sale cu războiul.


- 1760: În cartea sa, "Teoria completă", Joseph MacDonald încearcă să facă primul studiu serios al cimpoiului scoțian Highland și al muzicii sale.


- 1895: Rostock găsește o pictură a unui cântăreț la cimpoi dintre sfârșitul secolului al XIV-lea și prima parte a secolului al XV-lea.


9 martie: Ziua lui Amerigo Vespucci


Lucruri interesante despre cimpoi


- Este confecționat, de obicei, din pielea întreagă a unei capre sau oi, dar în vremurile moderne se folosesc în acest scop materiale artificiale.


- Împăratul roman Nero ar fi fost un cimpoier notoriu, despre care se spune că a cântat la cimpoi și cu ocazia incendierii Romei.


- La origine, cimpoaiele au fost utilizate pentru a înfricoșa inamicii de pe câmpul de luptă.


- De-a lungul timpului, cimpoiul a devenit un simbol pentru eroii căzuți la datorie, mai ales pompieri și polițiști din occident, SUA. 


10 martie: Ziua Mondială a Rinichilor


10 martie: Ziua Internațională a Cimpoiului 10 martie: Ziua Internațională a Cimpoiului Reviewed by Diana Popescu on martie 09, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.