18 martie: Evenimentul zilei - Comuna din Paris

 Comuna din Paris a fost un guvern revoluționar francez care a preluat puterea în capitala Franței, Paris, pe 28 martie 1871.


În timpul războiului franco-prusac din 1870-1871, Garda Națională Franceză a apărat Parisul, iar radicalismul clasei muncitoare s-a întețit printre soldații acesteia. După înființarea celei de-a Treia Republici, în septembrie 1871 (avându-l la conducere pe Alphonse Thiers) și înfrângerea completă a armatei franceze de către germani în martie 1871, soldații Gărzii Naționale au pus stăpânire asupra capitalei pe 18 martie. Ei au dat pieirii doi generali din armata franceză și au refuzat să accepte autoritatea celei de-a Treia Republici, incercând, în loc de asta, să formeze un guvern independent.                       

18 martie: Evenimentul zilei - Comuna din Paris

Comuna a guvernat Parisul două luni, punând la punct politici care au tins către un sistem progresist, antireligios, al democrației sociale, incluzând separarea bisericii de stat, autoguvernarea, eliminarea rentelor, abolirea muncii copiilor și dreptul angajaților de a prelua o întreprindere părăsită de proprietarul său. Au fost închise toate bisericile și școlile catolice. Curentele feministe, socialiste, comuniste și anarhiste au jucat un rol important în Comuna din Paris.


Armata națională franceză a suprimat Comuna la sfârșitul lui mai, în decursul "săptămânii sângeroase", începând cu 21 mai 1871. Forțele naționale au omorât în bătălie sau au executat rapid între 10.000 și 15.000 de comunarzi. În zilele sale finale, Comuna i-a executat pe arhiepiscopul Parisului, George Darboy, și circa 100 de ostatici, în special jandarmi și preoți. 43.522 de comunarzi au fost luați prizonieri, incluzând 1.054 de femei. Mai mult de jumătate au fost repede eliberați. Au fost judecați 15.000, din care 13.500 au fost găsiți vinovați. 95 au fost condamnați la moarte, 251 la muncă forțată și 1.169 la deportare. Mai mulți membri ai Comunei, inclusiv lideri, au fugit în străînătate, mai ales în Anglia, Belgia și Elveția. 


17 martie: Evenimentul zilei - Tratatul de la Bruxelles

18 martie: Evenimentul zilei - Comuna din Paris 18 martie: Evenimentul zilei - Comuna din Paris Reviewed by Diana Popescu on martie 18, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.