Bambusul: Simbol și semnificație

 Bambusul are un rol important în arta și simbolismul Orientului Îndepărtat. A sa "inima goală" reprezintă modestia, suplețea, iar culoarea sa mereu verde simbolizează constanța și o vârstă înaintată.


Bucăți de bambus plasate în foc plesnesc zgomotos și alungă spiritele rele.


O ramură de bambus este atributul binevoitoarei Kuan-yin, zeița milei. Picturile în acuarele chinezești portretizează adeseori bambusul alături de crizantemă, pini și flori de prun. Încheieturile sale sunt înțelese ca trepte spre calea unei cunoașteri înalte.               


Bambusul: Simbol și semnificație

În Japonia, această plantă prolifică este un simbol al tinereții eterne și a unei puteri de neîmblânzit. Atât în cultura chinezească, cât și în cea japoneză, bambusul este considerat un element definitoriu întrucât furnizează mijloacele de susținere a tuturor aspectelor umane, incluzând hrană și adăpost.


Bambusul este cea mai populară plantă din China, unde este văzut ca un "domn" cu virtuți perfecte. Acesta combină integritatea, onestitatea, cu flexibilitatea în acomodare, și întruchipează echilibrul perfect al grației și forței, sau a lui Yin și Yang.


Bambusul personifică simplitatea vieții. Este utilizat de chinezi în fiecare fază a dezvoltării sale, mai ales că necesită puțină grijă pentru a crește și a fi întreținut. Nu produce nici flori, nici fructe, iar trunchiul său gol amintește, cum spuneam, de o inima deschisă, lipsită de aroganță.


Ficusul în simboluri, superstiții, legende


Bambusul este un simbol al longevității din cauza durabilității și rezilienței sale. Supraviețuiește în cele mai dure condiții, rămânând înalt și verde în decursul întregului an. Când apar furtunile, se îndoaie în direcția vântului. Când furtunile încetează, își reia poziția verticală. Abilitatea sa de a face față adversităților și a rămâne ferm atașat de pământ inspiră oamenii să învețe că secretul unei vieți îndelungate și fericite este de a se lasă în voia schimbării.


Ramurile tinere din vârful trunchiului bambusului nu cresc în aceleași direcții ca și cele mai vechi, de dedesupt, astfel încât să permită razelor de soare să ajungă și la cele din urmă. Când ramuri tinere se ivesc din rădăcini, acestea se află sub umbra celor mai vârstnice din bambus. Acest lucru reflectă respectul tinerilor față de bătrâni și protecția bătrânilor față de tineri.


Bambusul este considerat, totodată, o plantă norocoasă, iar practicile Feng Shui o utilizează pentru a promova fluxul energiei pozitive sau chi/qi. 


Migdalul: Simbol, superstiții și legendă

Bambusul: Simbol și semnificație Bambusul: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on martie 12, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.