Nașterea lui Satyavati | Poveste cu tâlc din Mahabharata
Cei mai mulți oameni o știu pe Satyavati, a doua soție a regelui Shantanu, drept fiica unui pescar. Dar, adevăratul sau tată a fost un rege pe nume Uparichara.
Într-o zi, pe când se află departe de casă, într-o expediție de vânare a unui cerb, Uparichara a fost cuprins de o dorință arzătoare pentru soția lui, Girika, pe care o lăsase la palat.
Și-a produs el însuși sămânța și i-a dat-o unui șoim care era în trecere pe acolo, pentru a o duce soției sale astfel încât aceasta să și-o impregneze ea însăși.
În drumul său către palat, șoimul a ajuns să se lupte cu un alt șoim, și în decursul încăierării, a scăpat sămânța regelui în râul Yamuna, unde a fost înghițită de un pește.
Acest pește era, de fapt o Apsara (în mitologia indiană, spirit feminin al norilor și apei) pe nume Adrika , care fusese transformată în pește prin blestemul unui înțelept. Atunci când a înghițit sămânța lui Uparichara, a rămas gravidă și, în intervalul de timp cuvenit, spiritul lui Adrika a părăsit peștele.
Pe când sarcina peștelui era foarte înaintată, acesta a fost prins de niște pescari ai regelui Vasu, care l-au dus la bucătăria regală. Acolo l-au tăiat pentru ospățul regelui, și au găsit înlăuntrul său un băiat și o fată.
Regele a ținut băiatul la curtea sa, dar a dat fata pescarilor pentru a o crește în satul lor. Întrucât se născuse dintr-un pește, față a purtat mirosul lui asupra sa, și i s-a dat numele de Matsyagandhi.
După o vreme, ea a venit la curtea lui Hastinapur ca regină, și a fost numită acolo Satyavati.
Regele Vasu avea o mare forță spirituală, pe care și-o dezvoltase prin "tapa" (practici de meditație spirituală) și prin binecuvântarea lui Indra (zeul indian al războiului și vremii). Stând la palat, el putea vedea ce se petrece în toate cele trei lumi. El cunoștea trecutul, prezentul și viitorul. De îndată ce a zărit fata, și-a dat seama că nu era altcineva decât reîncarnarea lui Acchoda, și că urma să dea naștere Domnului Vishnu (una din zeitățile principale din hinduism). Calea misterioasă prin care se putea întâmplă asta presupunea să crească ca o fată umilă, printre pescari.
Top 9 povești cu tâlc din Panciatantra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu