Oasele: Simbol și semnificație

 În multe culturi antice, oasele erau cele din urmă rămășițe pământene ale morților și aveau o mare importanță simbolică și rituală. 

Întrucât păreau să se prezerve pentru totdeauna, multă vreme după ce carnea se transformă în țărână, și, în circumstanțe ideale, puteau fi păstrate mii de ani, oasele au ajuns, în numeroase tradiții, să fie văzute ca un fel de "semințe" ale trupului în scopul reînvierii. Se spune că atunci când va avea loc judecată de apoi, vor răsuna trâmbițe și mormintele se vor deschide, oasele pe care le conțin acestea se vor reconecta laolaltă și vor fi acoperite cu o nouă carne.   

                   

Oasele și craniile au fost adeseori prezervate ca însemne fundamentale ori pentru utilizări rituale. 

Obiceiul din Epoca de Piatră de a se înălța structuri masive din pietre (dolmenuri megalitice) pentru a găzdui rămășițele marilor străbuni aveau menirea de a proteja scheletele, a se împiedică strivirea acestora de greutatea copleșitoare a solului.

Un blestem evreiesc din Orientul Mijlociu era, "Fie ca oasele tale să se preschimbe în aer."

Printre populațiile care trăiau din vânat, toate oasele prăzilor lor erau frecvent returnate pământului, astfel încât o nouă viață să o poată înlocui pe cea veche.

Potrivit străvechiului text norvegian "Edda", țapii care trăgeau carul lui Thor, zeul tunetului, puteau, de asemeni, să fie readuși la viață din oasele lor, grație ciocanului magic al lui Thor.

Orbirea: Simbol și semnificație

În acest fel, oasele puteau fi nu numai simboluri ale morții, ci și semne ale credinței într-o înviere viitoare.

În alte civilizații, folosirea lor în ritualuri avea obiectivul de a elimina frica de moarte. O noțiune complet diferită apare în incinerari, care caută dezintegrarea completă a corpurilor celor morți în foc, elementul purificator. 

Cenușa: Simbol și semnificație