15 aprilie: Ziua Mondială a Artei
Ziua Mondială a Artei este celebrată în fiecare an pe 15 aprilie. În diverse părți ale lumii sau chiar în aceleași, oamenii au definiții diferite pentru ceea ce consideră a fi artă. Această zi oferă oportunitatea de promovare a artei, ne încurajează să ne rezervăm mai mult timp pentru a lua în seamă și a aprecia lucrurile frumoase din jurul nostru.
Ziua Mondială a Artei a fost declarată pe 15 aprilie de Adunarea Generală a Asociației Internaționale a Artei (AIA). Prima sa sărbătorire a avut loc în 2012. Data a fost aleasă pentru a se onora ziua de naștere a lui Leonardo da Vinci. Opera lui da Vinci reprezintă toleranța, pacea mondială, libertatea expresiei și multiculturalismul.
Prima Zi Mondială a Artei a fost sprijinită de toate comitetele naționale ale AIA, la această participând artiști din toată lumea; în cadrul acesteia s-au organizat conferințe, ore speciale ale muzeelor, expoziții în aer liber, în care au fost prezentate picturi, sculpturi, filme, și multe altele.
Arta se exprimă în diferite forme și categorii. Poate fi arhitectură, muzică, sculptură, pictură, dans, literatură sau cinema. Este o cale prin care oamenii își exprimă plenar creativitatea. Arta autentică este, pur și simplu, o expresie a emoției umane. Aceasta reprezintă perspectiva artistului asupra lumii și a modului cum o personifică. Arta comunică cât de asemănători, dar și cât de diferiți putem fi. Oamenii extrag semnificații proprii despre artă când o experimentează. Percepțiile lor sunt, de obicei, bazate pe experiențele lor personale de viață.
14 aprilie: Ziua Sărbătoririi Viselor Rațiunii
Repere din istoria Zilei Mondiale a Artei
- 1948: La Beirut este fondată Asociația Internațională a Artei.
- 1949: Asociația Internațională a Artei devine o organizație independentă și un partener al UNESCO.
- 2012: Prima Zi Mondială a Artei se desfășoară pe 15 aprilie, în Guatemala.
- 2013: Ziua Mondială a Artei este celebrată în muzeul municipal de artă Mbombela din Africa de Nord.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu