25 aprilie: Ziua Internațională a Delegatului (la ONU)
Ziua Internațională a Delegatului este marcată anual, pe 25 aprilie, recunoscând delegații ca parte cheie a ONU. Ca reprezentanți ai guvernelor lor, delegații Națiunilor Unite sunt dedicați spiritului multilarelismului. Ei lucrează împreună la ONU pentru a ajuta la rezolvarea de probleme din toată lumea.
Delegații poartă discuții în Adunarea Generală a ONU și în alte formuri internaționale. Ei votează, însă votul lor nu este luat în seama dacă șeful unui stat sau guvern al lor este prezent. Fiind aleși de guvernele lor, delegații trebuie să acționeze în interesul țărilor lor.
Delegați reprezentând 50 de țări s-au adunat pe 25 aprilie 1954 la San Francisco. După devastările din cel de-al doilea război mondial, aceștia au țintit să pună bazele unei organizații de promovare a păcii care să impună reguli în lumea postbelică. La conferință au participat peste 850 de delegați, această durând două luni.
Pe 26 iunie 1945, cele 50 de țări au semnat Carta Națiunilor Unite. Înființarea ONU, în 1945, a rezultat din semnarea Cartei Națiunilor Unite, care a consacrat principiile ce dau formă activității organizației.
ONU cuprinde acum 192 de state membre și este ghidată de setul Cartei de obiective și principii. Pe 2 aprilie 2019, Adunarea Generală a ONU a desemnat 25 aprilie ca Ziua Internațională a Delegatului pentru a comemora semnarea Cartei sale la San Francisco.
24 aprilie: Ziua Mondială a Animalelor de Laborator
Lucruri interesante despre ONU
- Are șase limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.
- Are propriul site, cu povești din întreagă lume, tematici și actualități.
- Are 36 de agenții și programe, însumarea lor fiind cunoscută ca "Familia Națiunilor Unite".
- Emblema sa nu s-a schimbat din 1946 și constă din două ramuri de măslin semnificând pacea și o hartă a lumii care semnifică dedicarea organizației pentru pacea mondială.
- Numai patru țări nu sunt membre ale ONU: Kosovo, Palestina, Taiwan și Vatican.
Niciun comentariu: