Ochiul: Simbol și semnificație
Cel mai important organ al simțurilor, ochiul este întotdeauna asociat cu lumina și abilitatea intelectuală. În același timp, ochiul a fost considerat nu numai un organ receptor, ci și transmițătorul "razelor", imaginea expresivității spirituale.
Creaturile malefice sau cu mari puteri magice erau înzestrate cu ochi a căror privire îi făceau pe oameni neputincioși ori în transformau în piatră. De exemplu, în mitologia grecească, Meduza, ucisă de Perseu cu ajutorul unei oglinzi; într-o legendă celtică, regele Balor din Fomoriers, a cărui "privire rea" și-a făcut efectul pe câmpul de luptă când patru oameni i-au ridicat pleoapele.
De o mai mare forță simbolică sunt asocierile pozitive cu ochiul. În multe civilizații, soarele a fost perceput ca un ochi atotvăzător sau a fost simbolizat de un ochi, precum în cazul lui Horus, tânărul zeu egiptean al soarelui, care a fost portretizat și ca un șoim ori cu capul unui șoim. Stilizarea caracteristică a ochiului lui Horus, Udjat, a fost apreciată ca o amuletă puternică.
În iconografia creștină, ochiul, înconjurat de raze sau în interiorul unui triunghi cu vârful îndreptat în sus, este un simbol binecunoscut al omniprezenței divine sau al Sfintei Treimi. Similar, ordinele cele mai înalte de îngeri (heruvimi și serafimi) au ochi pe aripile lor ca un semn al unei înțelepciuni pătrunzătoare.
Au existat practici religioase (binecuvantari și lumânări votive) de vindecare a afecțiunilor ochilor, aceștia fiind spălați în acest scop și la altare ori izvoare sfinte.
Pentru Sfânta Hildegard din Bingen (1098-1179), ochiul era un organ cu semnificații simbolice multiple: "Ochii, care văd atât de mult, se referă la stelele din cer care strălucesc peste tot. Albul ochiului simbolizează puritatea eternului, strălucirea acestuia, iar pupilele, stelele de deasupra. Umezeala lor arată umezeală care vine din apele de deasupra pentru a stropi acest eter, ca nu cumva să fie afectat de focurile celeste mai înalte".
În simbolismul masoneriei, "ochiul atoatevăzător" încadrat într-un triunghi și înconjurat de raze de soare (un simbol al Sfintei Treimi) apare în multe loje deasupra capului maestrului, ca o reamintire a înțelepciunii Creatorului, "Marele maestru constructor al tuturor lucrurilor", ce penetrează toate secretele; în unele contexte, ochiul este, de asemeni, "ochiul providenței".
În psihologia modernă, ochiul reprezintă simbolic organul luminii și conștientizării, căci ne permite să percepem lumea și să ne-o facem reală. Aeppli spunea: "Visele despre ochi au de a face cu acest act pentru că prin el înțelegem existența... Visăm, adeseori, despre boli ale ochilor. Ele se asociază natural cu complexele noastre despre acuitatea vizuală a psihicului, cu abilitatea noastră de vedea în mod corespunzător viața... Când conștientizarea este în pericol de a se destrăma (odată cu apropierea morții), atunci mulți ochi se uită la persoană care este critic bolnavă".
Pentru psihanaliști, ochiul (asemeni gurii) ca o imagine din vis este un simbol învăluit al orificiului se_ual feminin.
Au existat numeroase dispute despre originea reprezentării simbolice a celui de-al treilea ochi în arta indiana și lamaistică, semnificând viziunea și iluminarea supranaturală. Au fost descoperite fosile ale unor reptile din mezozoic cu un al treilea ochi în frunte, precum și în vestigii "tuatara" din Nouă Zeelandă. Nu se poate spune, totuși, cu certitudine, dacă iconografia asiatică reflectă astfel istoria străveche a organismelor și părți vestigiale ale corpului lor, sau dacă singurul ochi, rotund, al ciclopului Polifem și basmul fraților Grimm ("Un ochi, doi ochi, trei ochi") sunt cumva relaționate cu acest motiv.
În cartea emblematică "Atalanta Fugiens" (1618) a rozcrucianului Michael Maier este scris că natura este pentru alchimistul în căutarea cunoașterii ca "un ghid, un toiag, ochelari și o lampă". Ochelarii de aici (în latină "perspicila") simbolizează privirea ascuțită a căutătorului educat, care urmează amprentele naturii pe când ea își poartă mai departe florile și fructele.
Această privire ascuțită caracterizează, de asemeni, sculpturi și statui personificand cumpătarea, care poate distinge între necesitățile vieții și lăcomie, la fel ca în reprezentarea cu ochelari a Sfântului Ieronim (348-420), sfântul patron al învățaților, deși astfel de ochelari nu erau în uz în decursul vieții sale. În expresii din orice limbă, ochelarii furnizează, adeseori, nu o viziune ascuțită, pătrunzătoare a vieții, ci una problematică, de exemplu în expresia "a privi lumea prin ochelari roz".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu