Peștera: Simbol și semnificație

 Ca și căi către lumea subpământeană, pline adesea cu formațiuni de stalagmite ciudate, peșterile apar în numeroase mituri, legende și religii simbolice.

Cele mai vechi altare, împodobite cu picturi și desene pe piatră, au fost percepute încă din epoca de piatră ca spații subpământene, fiind mai curând sanctuare decât locuri de locuit.

Sunt, în multe cazuri, înțelese ca imagini ale pântecului matern, precum în mituri ale americanilor nativi despre originea lumii și rasei umane. Au fost văzute pe larg ca locuri de naștere ale zeilor și eroilor, sălașuri ale sihaștrilor și sibilelor profetice.      

                   

În cosmologia antică egipteană, Nilul provenea dintr-o peșteră stâncoasa. În religiile din Creta miceniană se credea că multe peșteri sunt sacre. Una dintre ele a fost, mai târziu, oraculul lui Heros Trophonius, care cerea credincioșilor să treacă printr-un ritual special de inițiere.

A fost normal ca peșterile să fie considerate locuri importante pentru religiile și simbolismul lumii subpământene, în care se intra în contact cu puterile, forțele zăcând dedesupt. Astfel, templul zeului roman târziu Mithras a fost clădit sub forma unei peșteri stâncoase.

Grotele și templele grotelor au fost adeseori săpate și create drept "peșteri" (în Egipt, Abu Simbel; în India, Ajauta și Ellora).

În iconografia creștină, grajdul din Betleem este portretizat ca o peștera din piatră. Potrivit tradiției din biserica orientală, pe insula Patmos a fost o peștera în care Ioan Botezătorul a primit puternică viziune a apocalipsei. În opera filosofică a lui Platon, metafora peșterii este de o mare importantă. În aceasta, este ca și cum oamenii ar fi fost închiși într-o peșteră, incapabili să vadă mai mult decât umbrele ideilor, numai imagini ale unei realități mai înalte și mai adevărate, pe care, cu ale lor capacități limitate, nu vor fi niciodată în stare să le deslușească în mod direct (Republica, Cartea a VII-a).

Peșterile calcaroase din ceea ce a fost regiunea mayașă din America Centrală, continuă să intereseze descendențîi din prezent ai străvechilor locuitori. Multe dintre ele erau căutate de mayași în scopuri rituale. În acestea au fost aflate și vase de sacrificii aduse zeului ploii. Unele dintre ele au pe pereții lor picturi în stilul tipic mayaș, cea mai notabilă fiind grota Naj-T, ale cărei picturi indică ritualuri de natură se_uală .

Picturi ale unor creaturi aidoma unor spiriduși par să aparțină unei noțiuni complexe ținând de peșteră. Peșterile au fost asociate cu organul genitiv feminin, așa cum indică cronici străvechi. Zei azteci ai ploii, asemeni, unor pitici, purtând toiage falice erau, de asemeni, considerați ca a trăi în peșteri. Zeița mayașă a Lunii a fost corelată și ea, uneori, cu peșterile, apa daruitoare de viață și se_ualitate.

În cele mai avansate civilizațîi din America centrală, "lumea subpământeană" a peșterii, cuibărita în pântecul pământului mamă, avea asocieri feminine, făcând astfel parte din domeniul conceptual general al fertilității.

Conexiuni similare din Europa sunt, de asemeni, legate de tema primordială. Un text neecleziastic din creștinismul timpuriu, numit "Cartea peșterii comorilor", își începe narația cu Adam îngropat, la capătul străduințelor sale (ce au urmat alungării sale din Eden), într-o peșteră. Bătrânul Noe, supraviețuitorul potopului, îi poruncește fiului său, Shem, să aducă în afară peșterii rămășițele lui Adam și să le reîngroape în buricul, "punctul de mijloc al pământului".

În legende populare, peșterile găzduiesc de obicei gnomi, spirite ale muntelui și dragoni păzind comori prețioase. Oamenii puteau să ajungă la ele numai cu mari dificultăți și pericole. 

Se credea că regii din vechime (Charlemagne, Frederic I) sunt îngropați în peșteri ale anumitor munți (munții Kyffhauser din apropiere de Salzburg), așteptând învierea în momentul bătăliei apocaliptice dintre forțele binelui și cele ale răului.

Legendele despre peșteri sunt proeminente în mitologia irlandeză. Dinlăuntrul peșterii Cruachan venea un stol de păsări albe a căror respirație  secătuia oamenii și animalele. O altă peșteră găzduia teribilă zeița Morrlgan, iar eroii Conan și Finn au ajuns să fie prinși în țesătură vrăjitoarelor care stăteau acolo în așteptare, reușind aproape să-i ducă pe tărâmul subpămantean. 

Cea mai vestită intrare în subteran, în lumea aidoma iadului, este "purgatoriul" Sfântului Patrick, de pe insula Loch Derg. Pe vremuri, pelerinii se închideau ei înșiși în această peșteră timp de patru ore, astfel încât să poată experimenta chinurile purgatoriului. Conform legendei, cei care adormeau erau duși în infern de către diavol.

Alegoria peșterii | Peștera lui Platon

Cavalerul medieval Sir Owen a descris viziuni ale vieții de apoi similare cu cele ale lui Dante din "Divina Comedie". Pelerinii din prezent care petrec o noapte fără somn în capela cae înconjoară acum "purgatoriul" îl descriu ca un loc straniu, în care se întâlnesc cele două lumi. Peștera legendarului rege scoțian este comemorată în Uvertura Hebridele a lui Felix Mendelssohn, cunoscută și ca "Peștera lui Fingal". 

În arhitectura simbolică, nișele reprezintă frecvent o peșteră a lumii prinsă într-un cosmos mai extins. O nișă de rugăciune (mihrab) dintr-o moschee sau o absidă dintr-o biserică creștină înalță simțământul ființării într-un rai bine închis.

Psihologii interpretează visul cuiva în care acesta merge printr-un pasaj periculos al unei peșteri întunecate ca simbolizand căutarea înțelesului vieții în straturi adânci, ereditare, ale subconștientului matern sau, în contexte diferite, ca un dor de înapoiere în refugiul întunecat al vieții dinainte de naștere.

Se spune că retragerea într-o peșteră este un act primar. Peștera este un adăpost, un refugiu. Intrarea în ea este, de fapt, revenirea în pântecul matern, negarea nașterii, cufundarea în lumea umbrită, nediferențiată a nenăscutului. În peșteră nu există nici timp, nici ieri, nici mâine, căci noaptea și ziua sunt aici una.

Potrivit lui Mircea Eliade, secluziunea în peșteră este "o existența asemeni celei a unei larve", "aidoma celei a mortului în viața de apoi". Și, din acest motiv, peștera din variate contexte și stadii ale dezvoltării culturale este evident un loc al ritualurilor simbolice ale inițierii și renașterii pe o treaptă mai înaltă a existenței.  

Oasele: Simbol și semnificație