25 mai: Ziua Mondială a Tiroidei
Ziua Mondială a Tiroidei este marcată anual pe 25 mai pentru a se crește conștientizarea despre această glandă crucială din corp. Boala tiroidei este termenul generic pentru afecțiuni medicale care nu permit glandei tiroide să producă suficienți hormoni. Multe clinici, organizații de sănătate și medici organizează pe 25 mai evenimente, prezentări și seminare educaționale din acest punct de vedere.
Membrii Federației Internaționale a Tiroidei au declarat Ziua Mondială a Tiroidei în 2007. Data a fost aleasă pentru a se onora nașterea Asociației Europene a Tiroidei, formate pe 25 mai 1965. Asociația Americană a Tiroidei a oferit sprijin pentru Ziua Mondială a Tiroidei începând cu 2010. Alte instituții internaționale, precum Societatea Chineză pentru Medicină Nucleară, Societatea Chineză de Endocrinologie și Asociația Tiroidei din Asia și Oceania sunt suportere ale inițiativei.
Tiroida este o mică glandă din apropierea zonei gâtului. Are o formă de fluture și generează doi hormoni: triiodotironina și tiroxina. Deși este mică, glanda tiroidă are un impact semnificativ asupra sănătății umane. Rolul său principal este de a regulariza metabolismul corpului. Majoritatea oamenilor echivalează metabolismul cu cât de eficient sunt arse caloriile. Oricum, acesta are influență și asupra temperaturii corpului și pulsului.
Afecțiunile tiroidei pot duce la eliberarea de prea puțină sau prea multă triiodotironină și tiroxină. Boala apare, de obicei, când tiroida este inflamată sau există un deficit de iod. Iodul este un mineral utilizat în producția de hormoni tiroidieni. Hipotiroidismul poate fi, de asemeni, provocat de tiroidă Hashimoto, o afecțiune autoimună. Hipotiroidismul, dacă nu este tratat, poate cauza pierderi ale memoriei, dificultăți în concentrare, căderea părului, calculi biliari, constipație, un metabolism lent, umflarea glandei tiroide, ritm cardiac scăzut, creșteri în greutate și piele uscată.
Repere din istoria Zilei Mondiale a Tiroidei
- 1543: Andreas Vesalius publică o descriere anatomică și o imagine a glandei tiroide.
- 1811: Curtois, un chimist francez, descoperă iodul.
- 1917-1922: Patologul american David Marine conduce un studiu asupra unui grup de școlărițe, care relevă că iodul poate ajuta la înfrânarea măririi glandei tiroide.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu