8 mai: Ziua Lotusului Alb

 Ziua Lotusului Alb, ce se desfășoară în fiecare an pe 8 mai, este o celebrare a teosofilor. Comemorează moartea nobilei ruse, Helena Petrovna Blavatsky, cofondatorul Societății Teosofice. Deși există mai multe organizații teosofice în întreaga lume, toate au în comun această sărbătoare. 


Denumirea "Ziua Lotusului Alb" a provenit dintr-o observație a cofondatorului american, colonelul Henry Stell Olcott care, la un an după decesul lui Blavatsky, a zărit lotuși albi crescând într-o abundență neobișnuită la sediul internațional al organizației din Chennai, India. Societatea teosofică a dus o muncă de pionierat în promovarea gândirii orientale în Occident, și a inspirat crearea a peste 100 de mișcări religioase esoterice.    

                                

8 mai: Ziua Lotusului Alb

Mișcarea teosofica contemporană a început, cum spuneam, cu fondarea Societății Teosofice, în New York, în 1875, de către Helena Blavatsky, Henry Olcott și William Quan Judge.  Blavatsky, o aristocrată rusă, a venit în SUA în 1973, după ani de călătorii în Europa și în Orientul Mijlociu. Olcott, avocat, om de presă și pasionat de spiritualitate american, a fost atras curând de învățăturile lui Blavatsky, și a devenit președinte al societății în 1878. În același an, societatea s-a mutat în India și s-a stabilit în Adyar, Chennai, în prezent, într-un sediu care servește ca unul internațional al societății. Ramuri ale acesteia au fost înființate în alte locuri din India și în anumite orașe majore din Europa și America de Nord. 


Termenul de "teosofie" a fost derivat din cuvintele grecești "theos" (adică, "zeu") și "sophia" (cu semnificația de "înțelepciune", fiind înțeles în geneal ca "înțelepciune divină"). 


7 mai 2023: Ziua Internațională a Mamei care și-a Pierdut Copilul


Teosofii pun accentul pe experiența mistică și susțin că există o realitate spirituală profundă. Ei cred că au un contact direct cu acea realitate, ce se poate realiza prin intuiție, meditație, revelație și alte stări ce transced conștiința umană. Teosofii moderni pretind că toate religiile lumii conțin o astfel de învățătură interioară, și își  îndreaptă atenția spre descifrarea semnificațiilor sale din texte sacre. De asemeni, sunt fascinați de supranatural și alte întâmplări excepționale, precum și de obținerea de puteri psihice și spirituale. Potrivit, teosofilor, cunoașterea înțelepciunii divine oferă acces către misterele naturii și esența lăuntrică a umanității.


Deși Olcott a dat nume Zilei Mondiale a Lotusului Alb, Blavatsky credea că această plantă semnifică emanarea obiectivității din subiectivitate, ideația divină trecând de la abstract la concret sau formă vizuală. 


8 mai: Ziua Mondială a Crucii Roșii


8 mai: Ziua Lotusului Alb 8 mai: Ziua Lotusului Alb Reviewed by Diana Popescu on mai 07, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.