Mierea: Simbol și semnificație

 Indiferent dacă este asociată sau nu cu albina, mierea este un simbol privilegiat al "dulceții" în orice sens al cuvântului. Mierea sălbatică a fost adunată atât de locuitorii Levantului (așa cum rezultă din picturi din peșteri dinainte de 3.000 î.Hr.), cât și de strămoși ai boșimanilor din Africa de Sud.

Pământul din Canaan, promis lui Moise în Biblie este descris ca "o ţară bună şi întinsă, o ţară unde curge lapte şi miere" (Exodul 3:8). În Psalmul 119: 103, se spune despre cuvintele lui Dumnezeu: "Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!" Cărțile și sulurile cu texte sfinte care erau devorate de profeți ca semn de încorporare de către ei a cuvântului lui Dumnezeu erau, de asemeni, "dulci ca mierea" (Ezechiel 3:3). 

Miedul și mierea era adeseori considerate mâncăruri ale zeilor, de exemplu ale lui Zeus ca prunc.  

     

În mitul hindus al gemenilor Asvin, mesageri ai zeilor pe cerul dimineții, aceștia adunau miere și se devotau reîmprospătării lor în izvoare legendare în care curgea miere.

Sciții și spartanii foloseau mierea pentru a-și îmbălsăma regii iar, în cultul lui Mithra din antichitatea târzie mierea era un fluid sacru ce curăța muritorii de păcat, întrucât era produsă de o creatură nepăcătoasă care "nu atingea decât florile". Tablete cretane antice se refereau la ofranda mierii "pentru zeiță".

Într-o poveste din Vechiul Testament, Samson a sfâșiat în bucăți cu mâinile goale un leu, și apoi a găsit miere și un roi de albine în corpul animalului, ceea ce a inspirat cuvintele sale: "„Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă,Şi din cel tare a ieşit dulceaţă.” (Judecători 14:14), un simbol al apariției unei noi vieți din moarte.

În timpul patriarhilor timpurii ai bisericii, cuvintele revelației curgând din gura lui Dumnezeu erau numite "râul de miere care curge prin noul Eden". Totodată, trupul lui Histos era văzut ca "piatra din care curge miere".

În numeroase civilizații, mierea a fost o ofrandă pentru cei morți, hrană pentru ființe supranaturale și o protecție față de demoni, fiind asemănată cu "roua cerească". Unul dintre numeroșii zei ai naturii asociați cu protecția albinelor de miere a fost Noh-yum-cab ("conducătorul albinelor"), respectat în civilizația mayașă din America Centrală. În aceeași regiune se pregătea o băutură ceremonială slab alcoolizată din apă, miere, albine și scoarța arborelui  Lonchocarpus sau balche.

În China antică, mierea era corelată cu "al cincelea punct al busolei", centrul acesteia, și era utilizată pentru îndulcirea mâncărurilor împăratului. Același cuvânt chinezesc, "mi", se referă atât la miere, dulceață, cât și la plăcerea erotică. Visele despre miere erau semne de noroc. Similar, în filosofia jungiana, mierea simbolizează țelul de atingere a maturității emoționale. 

Medicii medievali, care credeau că mierea era roua congelată pe care albinele nu făceau de cât să o adune, o utilizau nu numai pentru îndulcire, ci și ca un balsam pentru răni. 

Coralul: Simbol, legendă, superstiții și medicină