Poarta: Simbol și semnificație
Porțile și portalurile simbolizează adeseori nu numai intrarea în spații ascunse, ci ceea ce se află în spatele lor, ori puterea secretă , precum în cazul "Înaltei Porți", semnificând puterea sultanilor turci, a "porților raiului" sau a Fecioarei Maria ca o cale de acces către ceruri.
Poarta, portalul sau calea de acces este asociată cu pătrunderea într-un spațiu, tărâm sau domeniu de o mare semnificație, la fel cum podul este corelat cu tranziția.
În temple, ușile către o cameră secretă numită "sfânta sfintelor" sunt, de obicei, drumuri de acces spre pacea splendidă prin care pot trece numa înalții preoți, întru totul hirotonisiți.
În numeroase culturi, ritualurile trecerii sunt simbolizate de intrarea printr-o poartă. Vremea solemnităților religioase era marcată de deschiderea unei astfel de "porți sacre".
Poarta către sala de intrare din Templul lui Solomon, din Ierusalim, era flancată de doi mari stâlpi din bronz. În Roma antică, Ianus era zeul omniprezent, al intrării și pătrunderii în alte spații.
Tradiția simbolică creștină a porții originează din cuvintele Evangheliei conform Sfântului Ioan: " Eu sunt Uşa. Dacă întră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune." (Ioan 10:9). Portalul unei biserici este creat adeseori cu descrieri ale virtuților și păcatelor, din cauza semnificațiilor lor de-a lungul căii către mântuire.
Gardienii tradiționali ai porților raiului sunt arhanghelul Mihail și apostolul Petru (păstrătorul cheilor paradisului). Povestea eroului biblic Samson, care a îndepărtat porțile filistinilor din Gaza (Judecători 16:3), a fost interpretată ca o anticipare tipologică a eliberării de către Hristos a sufletelor pioase din Vechiul Testament, după ruperea sigiliilor purgatoriului.
Niciun comentariu: