Regele: Simbol și semnificație
Regele este un simbol al conducerii din civilizații avansate sau în cadrul unei sfere de influență extinzând principiul patriarhal al lumii zeilor în societatea umană, sau servind ca și echivalent terestru al suveranității masculine asociat cu religiile solare.
Reginele au mai puțin frecvent o semnificație simbolică, indicând, uneori, trăsături matriarhale ale unor numite societăți. Ele au fost asociate, de obicei, cu domenii considerate ca sacre.
În numeroase civilizații străvechi, regii trebuiau să se remarce prin vigoarea lor, puterilor lor mărețe, fără a arăta vreun semn de îmbătrânire, slăbiciune, în caz contrar trebuind să se sinucidă ori să fie uciși. Era, adeseori, nevoie să pară ca cei mai măreți eroi, chiar dacă nu aveau un rol activ în bătălii.
Prin analogia sa divină, regele era presupus a deține puteri supranaturale, precum capacitatea de a-i vindeca pe cei bolnavi prin simpla atingere a lor, care se zice că îi era conferită de ceremonia solemnă a încoronării.
În regatul său, acesta întruchipa ordinea divină a cosmosului, similară cu cea a soarelui în ceruri. Astfel, faraonul a fost echivalentul pamântesc al zeului soarelui, Ra, la fel ca al zeului soarelui Ynti la incași.
În această tradiție ideologică, a succedat adularea, venerarea conducătorilor Romei în perioada ce a urmat zeificarea lui Iuliu Cezar, și crearea titlului de împărat prin modificarea ulterioară a expresiei "prin grația lui Dumnezeu". Acest lucru a fost acceptat degrabă în lumea creștină prin consfințirea ecleziastică și participarea prelaților în ceremonia "ungerii" și încoronării. Baza comună pentru această credință a fost dorința de întrupare a unei autorități care să garanteze bunăstarea oamenilor.
Magii, oamenii înțelepți sosiți la ieslele în care s-a născut Hristos, au fost văzuți drept regi, reprezentanți de pe cele trei continente cunoscute (Asia, Africa și Europa). Numele lor tradiționale (Caspar, Melchior și Baltazar) nu apar în Biblie. Ei reprezintă, de asemeni, cele trei stadii din viața unui om (Caspar, european, bătrânețea: Melchior, asiatic, maturitatea; Baltazar, "maur", bărbăția tânăra), iar respectul arătat astfel față de pruncul Hristos de lumea păgână, deși neconvertită încă, a constituit o premoniție față de posibilitatea mânturii prin nou-născutul Hristos.
În simbolismul alchimiei, regele apare, de obicei, împreună cu regina, cei doi întruchipând în acest fel dualitatea soare-lună (Gabricius și Beya, Venus și Marte, și așa mai departe) în acord cu teoria sulfului și mercurului care, laolaltă, după purificarea alchimista, formează "piatra filosofală", reprezentată adeseori ca un androgin încoronat.
Psihologia jungiana a dus tradiția alchimistă către o analiză mai extinsă, văzând regele mai puțin că o imagine a autorității paterne, și mai mult ca un arhetip făcând parte din marele depozit al psihicului de simboluri moștenite, cu o înaltă înțelegere și înțelepciune.
În basmele europene, personajul regelui reprezintă predominant punctul de încheiere al tuturor călătoriilor și aventurilor eroului în drumul său către educare și maturitate. În acest caz nu este implicată originea nobilă, "regalitatea" protagonistului, care provine, de obicei, dinstraturi sociale modeste, consistând din identificarea lui simbolică drept "cel mai frumos/viteaz din țară" și dezvoltarea abilităților sale cât mai mult posibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu