Stârcul: Simbol și semnificație
Stârcul (în grecește, "herodius", în latină, "ardea"), o pasăre mare cu un cioc ascuțit, a fost, în legende antice, dușmanul vulturului și al ciocârliei, aliatul ciorii și pasărea sacră a zeului Poseidon (Neptun), apariția sa fiind văzută ca un semn bun.
Într-o fabulă a lui Esop, stârcul extrage un os din gâtul lupului, riscându-și propriul cap în această întreprindere.
În textul creștin timpuriu "Physiologus", stârcul este descris ca cea mai independentă pasăre: "Patul său și hrana sa sunt în același loc", nu are nevoie "să zboare de colo-colo", precum alte păsări. A fost astfel pentru creștini un simbol al emulației, care nu caută multele sălașuri ale ereticilor, evitând "hrana ereziei".
În bestiarele medievale, se scria că stârcul detesta ploaia și zbura la înălțime, deasupra norilor, pentru a se feri de ea. În acest fel a ajuns să servească drept un avertisment despre o iminentă vreme rea.
Pe de altă parte, această pasăre este un simbol al sufletelor celor aleși, care, temându-se de furtunile acestei lumi, își direcționează eforturile dincolo de sfera temporală către casa lor înaltă cerească.
Unii stârci sunt albi, alții cenușii, albul fiind culoarea inocenței, iar cenușiul cea a penitenței. Hohberg, în a sa carte a emblemelor din 1675 a oferit următoarele versuri cu un sens similar: "De fiecare dată când stârcul vede că se apropie o altă furtună/ Se ridică desupra norilor care amenință cu ploaie./ La fel, când inima creștinului este invadată de necazuri,/ Refugiul său este din nou mila lui Dumnezeu".
Din cauza credinței că stârcul poate fi văzut vărsând lacrimi a devenit, totodată, un simbol al lui Hristos pe muntele Sinai. Era considerat și ca exterminatorul șarpelui "satanic", iar profetul Ierimia a intenționat să-l includă printre păsărilecare "știu vremea menită".
Ciocul lung al stârcului îl face, în multe contexte, un simbol al curiozității ("a-și vârî nasul oriunde"). Ocazional, a fost portretizat cu o piatră în cioc, ca un simbol al discreției.
În arta plastică chinezească, stârcul ("ulu") este înfățișat frecvent împreună cu floarea de lotus ("lien"). Datorită omonimiei acestor două cuvinte, cu semnificațiile de "cale" și "înălțare", combinația lor a ajuns să însemne: "Fie să te poarte calea ta mereu mai sus, și tot mai sus".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu