4 iunie: Ziua Internațională a Câinelui Corgi
Ziua Internațională a Câinelui Corgi se desfășoară an de an pe 4 iunie. Corgi este o rasă de câini cu picioare scurte, corp lung și o inimă uriașă! Originea sa poate fi trasată în Țara Galilor, unde era crescut pentru a mâna turmele de animale mari. Combinația dintre picioarele sale scurte și agilitate l-a făcut să fie în topul câinilor de bază în ghidarea turmelor. Este numit și câinele "pitic".
Prima zi internațională a Câinelui Corgi a fost marcată de Echipa Corgi Omaha, o organizație non-profit întemeiată în decembrie 2011. A început ca un proiect izvorât din pasiunea a patru prieteni care au vrut să atragă o mai mare atenție asupra câinelui Corgi. În prezent, organizația militează pentru salvarea și adoptarea unor astfel de câini.
Istoria câinilor Corgi își are debutul în secolul al XII-lea, când țesătorii flamanzi au călătorit spre Țara Galilor pentru a se stabili acolo. Câinele Corgi galez Pembroke este cel mai asociat cu țesătorii flamanzi pentru că datorită acestora a crescut populația acestei rase particulare.
Câinele Corgi galez Cardigan este o altă rasă comună, care este, însă, mai mare și mai grea decât cea Pembroke. Rasa Cardigan este, de asemeni, corelată cu coloniștii nordici. Oricum, ambele rase de Corgi galez au ajuns să fie utilizate pentru mânarea turmelor. Sunt cunoscute și ca "heelers" (din cuvântul englez "heel", cu semnificația de "călcâi") din cauza staturii lor mici și a agilitățîi care le permit să facă cu ușurință manevre cu grupuri mari de animale. Corgii mușcă partea inferioară a picioarelor animalelor pe care le mână pentru a le determina să se miște mai repede.
3 iunie: Ziua Muntelui Chimborazo
Potrivit unei vechi legende, câinii Corgi au venit în preajma oamenilor când doi copii au dat peste o înmormântare a zânelor dintr-o pădure. Zânele îndoliate le-au dăruit copiilor, cu această ocazie, doi pui de câini Corgi.
Zona de blană mai aspră de la baza șoldurilor câinilor Corgi se spune că ar proveni de la șaua folosită de zane când îi călăreau în decursul războaielor lor.
4 iunie: Ziua Internațională a Copiilor Inocenți Victime ale Agresiunii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu