Goliciunea: Simbol și semnificație
Goliciunea simbolizează starea primară a umanității, ființa umană individuală fiind portretizată fără marcajele sociale sau ierarhice constituite de haine.
Acest lucru poate fi văzut în special în ritualuri ale inițierii, de exemplu în cultul lui Mithras din antichitatea târzie, în care goliciunea inițiatului o sugera pe cea a unui nou născut. Cultul cerea, de asemeni, ca fiecare aderent să se predea întru totul forțelor sau puterilor mai înalte, fără să facă vreun efort de a-și păstra orice fel de invulnerabilitate. Astfel, inițiatului i se pretindea să își dezlege toate constrângerile ori nodurile care-i serviseră anterior pentru a-l proteja, expunandu-și chiar și organele reproducătoare (acoperite în mod obișnuit ca protecție față de orice tip de agresiune, incluzând "ochiul rău" / deochiul).
Era ca o întoarcere în starea legendara a inocenței din Grădina din Eden, înainte de "căderea din răi", la care variate secte adamite, atât vechi, cât și moderne, au apelat pentru "dezbrăcare".
Ascetismul (de exemplu prin renunțarea la îmbrăcăminte) este prima considerație din spatele Digambara ("îmbrăcatul în aer") al Jainismului indian.
Hainele noi ale împăratului | O parabolă machiavelică?
Aspectul erotic nu are nici un rol în goliciunea oamenilor simpli, analfabeți, din regiuni tropicale: organele reproducătoare la vedere sunt ignorate și aici se află un mare simțământ al modestiei din punct de vedere al comportamentului erotic.
În arta plastică creștină europeană, Adam și Eva sunt arătați dezbrăcați (deși, de obicei, cu frunze sau păr lung acoperindu-le zonele "sensibile". La fel au fost înfățișate vrăjitoarele (de exemplu, în gravurile lui Hans Baldung-Grien), cu implicații, în acest caz, ale imoralității.
Arta renascentistă a readus "nudul" pentru prima oară după antichitate, justificându-l în contextul revenirii clasiciste la acea tradiție. În acest mod, personaje simbolice și mitologice au putut fi reprezentate goale, dezbrăcate, în pofida pudicitatii atașate de alte subiecte.
Niciun comentariu: