I Ching: Simbol și semnificație

 I Ching (sau Yijing), Cartea Schimbărilor, nu este prin sine însăși un simbol, fiind mai curând un fel de ghid al "citirilor" oraculare izvorâte din specularea dualității antice chinezești a masculinului și femininului.


Sistemul de divinație la care se referă a fost dezvoltat în dinastia Chou, probabil prin anii 1.000 î.Hr., și se crede că a fost practicat inițial cu tulpini de coada șoricelului, care au fost apoi înlocuite cu reprezentări grafice cu linii continue și întrerupte. Liniile continue semnifică elementul masculin, iar cele întrerupte elementul feminin.   

                     

I Ching: Simbol și semnificație

Trei linii împreună formează o triagramă, și fiecare din astfel de combinații de linii continue și întrerupte este caracterizată de prevalența unei posibilități sau a alteia. Cele opt combinații posibile reprezintă cerurile, pământul, apa, focul, umezeala, vântul, tunetul și munții. 


Există 64 de posibile împerecheri ale triagramelor, numite hexagrame care, laolaltă, semnifică o formulă ori o codificare pentru întregul univers. Această este formă de bază a I Ching.


6 linii continue, de exemplu, reprezintă "cerurile, regele, dăruitorul", iar 6 linii interupte, "pământul, mama, supusul, primitorul". 


Lungimi variate ale liniilor fac posibil să se răspundă anumitor întrebări care sunt puse de cel care caută sfat sau cunoaștere.


Străduințe pentru armonizarea opusurilor polare (Yin și Yang), care sunt exprimate de tot sistemul I Ching, au fost evidențiate mai ales în școala lui Confucius (sau Maestrul Kung, 551-479 î.Hr.).


I Ching este, de asemeni, foarte respectat în taoism. 


Cei care studiază, în prezent, ocultismul, se orientează frecvent către sistemul I Ching de simboluri pentru a răspunde întrebărilor lor despre forțele și slăbiciunile personale, ca și a posibilității lor de a avea succes ori a se confrunta cu pericole! 


Elementele: Simbol și semnificație


I Ching: Simbol și semnificație I Ching: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on iunie 09, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.