Ierusalim: Simbol și semnificație
Ierusalimul (în limba ebraică, "Yerushalayim", cu semnificația "locuința păcii") este principalul oraș din lumea biblică și un loc simbolic central în iudaism, creștinism și islamism.
Ierusalimul a fost fondat în mileniul al patrulea înainte de Hristos și s-a făcut referire la el în documente egiptene din secolul al XVIII-lea î.Hr. ca "Aushame, Rushali mum", și în anii 1400 î.Hr. ca "Urushalim". În jurul anilor 1400 î.Hr., regele David a cucerit Ierusalimul care, în acea vreme era sub controlul ievusiților, și l-a făcut capitală sa.
Cu ajutorul fenicienilor, succesorul lui David, Solomon, a construit palatul și templul de pe muntele Sion, muntele sacru al Ierusalimului considerat a fi sălașul permanent al lui Dumnezeu.
în anul 586 î.Hr., orașul a fost distrus de Nabucodonosor al II-lea, iar din 538 î.Hr. a fost preluat iarăși de evrei. Construirea celui de-al doilea templu a fost finalizată în anul 515 î.Hr. A fost extins substanțial de Irod cel Mare (37-4 î.Hr.), și apoi distrus din nou de către romani în conflictul cu evreii răsculați (anii 70 și 135 d.Hr.), iar un templu închinat lui JUpiter a fost clădit pe muntele Sion.
Ierusalimul a fost un centru creștin major sub domnia împăratului Constantin însă, după ce orașul a ajuns sub conducerea arabă (638 d.Hr.), "Cupola stâncii" Umayyad a devenit fundația templului lui Irod.
Nenumărate pasaje din Biblie evidențiază importanța religioasă a Ierusalimului, care a fost mai mare decât rolul său obiectiv de oraș din Iudea.
În vremea lui Hristos, Ierusalimul avea o populație de circa 25.000 de oameni. În Ezechiel 43:7, se spune despre templul din Ierusalim: "Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele; aici voi locui veşnic în mijlocul copiilor lui Israel!"
Viziuni ale sfârșitului lumii și Judecății de Apoi au făcut Ierusalimul un loc mitic în care întreaga umanitate va fi separată între cei mântuiți și cei damnați.
"Noul" sau "cerescul Ierusalim" este echivalentul orașului pământean, înălțat și transfigurat. Acest oraș, în Apocalipsa, coboară din ceruri ca "orașul lui Dumnezeu", în care nu mai este necesar nici un templu "pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul său. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul" (Apocalipsa 21:22-23).
Întrebarea dificilă pentru oamenii de astăzi despre relația dintre Ierusalimul real (pământean) și cel "ceresc" este tratat de F. Aron astfel: templul se află într-un sens la punctul de intersecție dintre ceruri și pământ, experiență și transcendență, și "corespunde cumva, la nivel terestru, sanctuarului inaccesibil în care Mesia așteaptă, poate, momentul de a intra în lume. Acesta este Sfântul Sfinților din ceruri care corespunde celui de pe pământ".
Egiptul antic : Simbol și semnificație
Potrivit rabinului Simeon ben Jochai, care a trăit în primul secol după Hristos, Moria este echivalentul sanctuarului pe cealaltă lume. Când sanctuarul de jos este finalizat, unul nou de același fel intră spontan în ființă în ceruri. O structură clădită de mâini omenești este reflectată în sferele cerești.
Aceste structuri bazate pe corespondențe dintre deasupra și dedesupt sunt, de asemeni, caracteristici ale altor culturi care percep imagini primare de pe cealaltă lume și reflecțiiale lor terestre ca fiind analoge.
În simbolismul masoneriei, Ierusalimul are, totodată, un rol major ca loc în care a fost construit templul lui Solomon. Al XVI-lea grad al Ritului Scoțian, de exemplu, este numit "Prințul Ierusalimului".
Evangheliștii: Simbol și semnificație
Niciun comentariu: