Masca: Simbol și semnificație

Atât în societățile nealfabetizate, cât și în cele cu civilizații, culture înaintate,

masca a fost expresia prezenței unei entități supranaturale. Persoana purtând o

mască se simțea transformată în interior și preluând trăsăturile zeului sau

demonului reprezentat de mască.

Drept rezultat, măștile au devenit văzute nu numai ca deghizări pentru față, ci și

ca obiecte independente de cult și artă, de exemplu măștile diabazice ale

civilizației Teotihuacan din străvechiul Mexic.

În multe părți ale Africii subsahariene și în Melanezia, măștile din lemn aveau o

importanță rituală, îndeosebi în riturile de alianțe secrete.

În antichitatea mediteraneeană, măștile furnizau mijloace de identificare cu o ființă

“supranaturală”.

Măștile teatrale originează din cele purtate în cultul lui Dionysius. Măști

înfricoșătoare erau utilizzate ca decorații pentru a apăra față de dușmani sau

spirite rele.

În timpurile minoice, măști cu frunze din aur erau amplasate pe fetele celor morți

(masca lui Agamemnon este un exemplu binecunoscut în acest sens) probabil

pentru a ascunde degradarea trăsăturilor faciale. Acest obicei a fost consemnat

ocazional și în Europa central ădin perioada Hallstatt (circa 750-450 î.Hr.), de

exemplu în mormintele de pe dealurile Gross-Klein din provincia Styria.

Măștile căștilor din vremurile romane au servit pare-se nu numai protecția din

luptă, ci și pentru a le conferi războinicilor o înfățișare eroică.

În India de Est, măștile din lemn din teatrul Noh (reprezentând fete, bărbați,

bătrâni, bătrâne și demoni) sunt, în special de remarcat. Se presupune că ofereau

expresii sugestive ale personajelor și evidențiau gesturile actorilor.