29 iulie: Ziua Ploii
Fără apa căzută din ceruri probabil că nu ar fi existat viață pe pământ și, de aceea, anual, pe 29 iulie, este sărbătorită Ziua Ploii. Mulți oameni și numeroase culturi au celebrat ploaia și puterea ei dătătoare de viață prin rugăciuni, arte, folclor și altele. Ploaia nu numai că ne udă copacii,câmpurile și verdeață. Primele rafale după o îndelungată perioada de vară fierbinte ne umple inimile cu o bucurie de nedescris!
Potrivit mărturiilor istorice, prima Zi a Ploii a fost marcată încă din anii 1800. William Allison, un farmacist, este unul din oamenii care merită mulțumiri pentru crearea acestei zile. Legenda ne spune că Allison avea o farmacie pe High Street, în Waynesburg, Pennsulvania, SUA, și că el era convins că aici, în fiecare an, pe 29 iulie, nu avea cum să nu plouă. Farmacistul a considerat asta o oportunitate și a declarat data de 29 iulie ca fiind dedicată Zilei Ploii.
După aceea, Allison a ținut o evidență anuală a ploilor din această zi și, mai târziu, în anii 1920, fratele său, Albert Allison a început să facă același lucru. Preocupările celor doi frăți au ajuns, în cele din urmă, la ziarul The Byron Daily, care a publicat relatări despre acest eveniment în fiecare an.
În anii 1930, John O'Hara de la The Byron Daily a decis să trimită povești despre Ziua Ploii și altor publicații americane. Astfel, tot mai mulți oameni au aflat despre această sărbătoare și s-au hotărât să o onoreze. Chiar și în prezent, ziarele și alte mijloace media se interesează dacă pe 29 iulie a plouat în Waynesburg!
28 iulie: Ziua de Apreciere a Administratorului de Sistem
Lucruri interesante despre ploaie
- Viteză maximă de cădere a stropilor de ploaie poate varia între 29 și 35 de kilometri pe oră.
- Muntele Waialeale din Kauai, Hawai, are până la 350 de zile ploioase în fiecare an.
- Antarctica primește puțină ploaie, fiind cel mai uscat continent de pe pământ.
- Pe alte planete, ploaia poate constă din acid sulfuric sau metan.
29 iulie: Ziua Mondială a Tigrului
Niciun comentariu: